Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Pace

    Galbene văpăi de soare
    Peste deal acum se scurg,
    Şi-n noptateca răcoare
    Peste sat se nalţă fumul,
    Codrii-alene cântă-n drumul
    Vântului de-amurg.

    În curând o să s-aline
    Truda chinului de azi.
    Vei privi prin zări senine
    Stelele, sclipind mărunte,
    Cum încet de peste munte,
    Ies de printre brazi.

    Ca şi ieri rotundă luna
    O să ias-acum-acum,
    Steag de aur pe cununa
    Dealului, privind în luncă
    Plopii doinitori ce-aruncă
    Umbre peste drum.

    Coasa va dormi şi sapa
    Va tăcea cântarea-n grâu.
    Şi-o s-auzi ca-n vis cum apa
    Pe sub iaz se mai frământă,
    Şi privighetori cum cântă
    Dincolo de rîu.

    Noaptea-ntreag-o să-şi murmure
    Apele povestea lor —
    Şi ieşind de prin pădure,
    Căprioarele pe creste
    Vor cătá prin văi de este
    Pace la izvor.

    Şi va fi! De sus, va face
    Dătătorul de vieţi
    Parte tuturor de pace.
    Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea,
    Suflete,-aşteptând ivirea
    Albei dimineţi.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA