Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Podul lui Traian

    Colo surele ruine
    Către Dunăre privesc
    Cum tot vine apa, vine —
    Martori vremilor trecute,
    Cât sunt astăzi de tăcute,
    Numai inimii-i vorbesc.

    Eu mă uit pe apa sură
    Încreţit-abia de vânt;
    Apa lângă mal murmură.
    Trec şi vremile-nainte,
    Trec şi-aducerile-aminte
    Cum trec toate pe pământ.

    Au pierit acele glorii,
    Şi-alte-asemeni nu se nasc —
    Ah, dar iată luptătorii
    Scutul lor cum îl aruncă,
    Sapă, cum le-a dat poruncă
    Meşterul de la Damasc.

    Grinzile de grinzi se leagă
    Peste munţii de granit,
    Lespezi peste bârne-ncheagă
    Viaduct pe bolţi enorme
    Şi-uriaşele lui forme
    Parc-ajung până-n zenit.

    Şi din câte-avea ţinuturi
    Roma-n stăpânirea sa,
    Iuţi oşteni ascunşi sub scuturi
    Vin ca apa revărsată,
    Cum potopul tău odată,
    Iahve, peste lumi vărsa.

    Podul îşi îndoaie fierul
    Sub atâţi legionari,
    Tubele-nspăimântă cerul!
    Istre,-acum te baţi în spume!
    Mulţi văzuşi tu tari în lume,
    Însă nu pe cei mai tari!

    Cine va mai sta-mpotriva
    Leului roman de-acum?
    Care fulger stăvili-va
    Goana răzbunării sale?
    Ai voinici tu, Decebale,
    Să opreşti furtuna-n drum?

    Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
    Ies din codri-ntunecaţi?
    De pe câte râuri toate
    Vin la moarte ca la nuntă
    Cu topoare-n mâini, şi-nfruntă,
    Şapte rânduri de-mpăraţi?...

    Ah! visez. Eu la ruine
    Şi la Dunăre privesc,
    Cum tot vine apa, vine.
    Ele stau ruine mute
    Martori vremilor trecute,
    Numai inimii-i vorbesc.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA