Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar — să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: — "Eşti nebun?
  Pune scara!"
— "Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
  Sărutată —
Lăudat fii, Tată sfânt!

— "Unsprezece", spune ea;
Eu zic: — "Bine", pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
  Pe credinţă —
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut — aşa sunt eu!
  Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
  Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei —
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
  Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
  Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
  Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
  Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA