Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
   Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
   Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
   Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
   Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
   Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
   Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
   Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
   Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
   Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
   Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
   S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
   Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
   Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
   O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
   De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
   La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
   Cu creştetul cât masa —
O fi acum ştrengar voinic
   Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
   Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
   Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui
   Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
   Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
   Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
   Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,
   C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
   Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
   Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
   Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
   L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
   Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
   Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
   Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,
   Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
   Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot —
   El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
   Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
   Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
   Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
   O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
   Măicuţa mea iubită...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
   Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
   Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
   C-aşa e la bătaie —
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA