Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Către chipul din oglindă

    Cum stai în ramă şi te uiţi
    Atât de trist la mine,
    Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
    — "Mă mai cunoşti, străine?"

    — "Urâtule, nu te cunosc!
    Prea palid eşti la faţă
    Şi prea bolnavi ard ochii tăi, —
    Privirea lor mă-ngheaţă...

    Că te ştiam copil nebun,
    Crescut în vânt şi soare, —
    Obrazul rumen, ochii vii
    Şi gura zâmbitoare.

    Natura toată se-nchina,
    Ascultătoare ţie:
    Aveai palat un crâng întreg
    Şi-o luncă-mpărăţie!

    De-acolo, într-o zi, te-au dus
    Între străini, departe,
    Să uzi cu lacrimi de copil
    O urâcioasă carte.

    Dar anii lungi, ducând cu ei
    Pustiu-nvăţăturii,
    N-au stins văpaia ochilor,
    Nici zâmbetele gurii.

    Ştiai să cânţi şi să iubeşti,
    Pornit pe râs şi glume...
    Dar tot avântul tău pieri
    Când ai intrat în lume.

    Aşa pesemne-ai fost ursit
    Să suferi prea devreme.
    Şi gura ta, nici chiar acum,
    Nu ştie să blesteme!

    ................

    Uşor păstrează urmele
    De paşi adânci nisipul.
    Ci sufletul meu nu-i aşa
    Cum mi-l arată chipul:

    Veninul suferinţelor
    În piept să mi se strângă, —
    Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
    Au început să plângă."




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA