Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

Chemare

În zadar te ispiteşte visul vieţii nestatornic!
Nu vezi tu că-n înţelesul strânsului de mână dornic,
Tremură belşugul unei dulci comori nerisipite
De dorinţi, pe care ochii nu le lasă tăinuite?

Din pustiul păcii tale, tresărind fără să vrei,
Ai rămas aşa, uimită, cu privirea-n ochii mei,
Dar un gând străin, deodată, ţi-a înmărmurit avântul —
Şi sfielnicele buze n-au putut şopti cuvântul...

Unde ţi-ai lăsat podoaba sufletului de fecioară,
Ca să tremuri înaintea gândului ce te-nfioară?
Nu vezi tu că fără veste umbra serii te-a cuprins,
Când pe cerul tău văpaia dimineţii nu s-a stins —
Şi comoara ta de visuri vânturile-au risipit-o?...
O, -ţi cunosc povestea toată, parcă însumi am trăit-o.

El ţi-a fost ursit pe viaţă, — dar e-atâta de străin
Şi de inima ta caldă, şi de sufletul senin!
Cum să-i treacă lui prin minte
Să-ţi cuprindă trupul tânăr şi cu vorba să te-alinte?
Şi aşa, nedumerită, stai pe gânduri ziua-ntreagă,
Nici nu-ţi mai aduci aminte de ţi-a zis vrodată: dragă!...

Ci ridică-te şi-ascultă, în a firii dimineaţă,
Glasul cântecului tânăr cum te cheamă la viaţă,
Tremurând te-aşteapt-un suflet să te-alinte şi să-ţi spună
Că nu-i moartă pentru tine taina nopţilor cu lună!
Vin’ din umbra unde floarea tinereţii tale moare,
Inima să ţi-o-ncălzească focul razelor de soare,
Dă-mi-i mie ochii dornici de iubiri necunoscute,
Şi te-oi săruta cum nimeni n-a ştiut să te sărute!
Că de n-am podoabe scumpe, fericit să te slăvesc,
Eu am numai o avere: ştiu să cânt şi să iubesc!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA