Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Demostene Botez: Prohod

    În oraşul nostru putrezit în ceaţă
    Unde toată ziua cântă catirinci,
    Au murit cinci oameni într-o dimineaţă
    Şi i-au dus la groapă, morţi, pe câteşicinci.

    După-aceea alţii s-au pornit să moară,
    Care mai de care, câte doi pe ceas.
    Din locuitorii vii odinioară
    Nu se ştie bine câţi au mai rămas.

    Dar aşa se-ntâmplă regulat când plouă,
    Moare ici o babă, dincolo un domn.
    Ceilalţi îl îngroapă pe la ceasul două,
    Ca să nu-l trezească liniştea din somn.

    Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie,
    Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic.
    Şi pe strada lungă trec trăsuri, tramvaie, —
    Rudele, spăsite, calcă după dric.

    Ceilalţi, pe de laturi, toţi îşi văd de treabă,
    Unul la catedră, altul la proces.
    Rareori din treacăt se opreşte-o babă,
    Şi pe urmă pleacă după interes.

    Doar în deal, departe, la Eternitate,
    S-a pornit un clopot ca să-i indispună...
    Bate-a deznădejde şi-a pustietate,

    I-auzi cum mai bate,
    I-auzi cum mai sună...

    Ca un glas de moarte singur în furtună,
    Sună lung să spună zării-ndepărtate
    C-a uitat, pesemne, ce-a avut să-i spună...

    I-auzi cum mai sună,
    I-auzi cum mai bate...

    Dar nu se opreşte nimeni să-l audă,
    Și la noapte, târgul, încă populat,
    O să-şi ducă-n spate atmosfera udă,
    Ca şi cum nimica nu s-ar fi-ntâmplat!

    Ca şi cum nimica nu s-ar fi-ntâmplat...




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA