Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    O. Goga: Vade retro...

    Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul.


    Multiscusita minţii limbă
    Nu-mi spune clipa năzdrăvană
    Ce mi te-a scos de mult în cale,
    Fiinţă maşteră şi vană!
    Uitat-am ziua şi văleatul
    Ce-au înfrăţit pe vremi, odată,
    A mele stihuri de aramă
    Cu proza ta cea nesărată.

    Iscoditor, cu ochii tulburi,
    Bicisnic făcător de rele,
    Te-ai agăţat odinioară
    De haina strălucirii mele.
    Şi te-am răbdat să-mi stai alături
    Şi nime n-a putut să ştie
    Amarul ce l-am tras cu tine
    În scurta noast' tovărăşie.

    O, blestemată fie clipa
    Când ai purces apoi în ţară
    Ş-ai cumpărat tipografie
    Să-mi faci revista de ocară.
    Să-mi porţi Luceafărul prin lume,
    În cap cu proza ta neroadă,
    Cu acţibilduri pe spinare
    Şi cu notiţe slabe-n coadă.

    Din pieptul zbuciumat de patimi
    Eu simt cum lava şi-o revarsă
    Cumplita vorbelor năvală,
    Potop păgân pe buza-mi arsă.
    Şi nu ştiu, nu găsesc în pripă
    Destule vorbe-nfricoşate,
    Cu smalţ de fulgere albastre,
    Să ţi le sparg în cap pe toate!

    *

    Ce-ai făcut cu-a tale
    Proaste combinaţii?
    Unde-s cititorii,
    Unde-s abonaţii,
    Păcătosule, răspunde: unde-s abonaţii?

    Nu ştiu ce mă ţine
    Să nu-ţi stric eu planul,
    Să vezi numai stele
    Verzi ca leuşteanul,
    Numai stele şi... luceferi verzi ca leuşteanul!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA