Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

C. Hogaş: Note din călătorie

...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borşului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuţeală, înghiţind repede şi încreţind sprâncenele deasupra aburului fierbinte şi mirositor. Cina fu scurtă.

După ce ne ospătarăm astfel, Axinia îşi ghemui cum putu pe o laviţă, lângă vatră, trupul ei sprinten şi mărunt de ţarcă ostenită, tovarăşul meu aşeză în tăcere la capătul tarniţei o pernă vârtoasă şi dispăru numaidecât sub o pocladă uriaşă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi şi deşirate, iar eu ieşii în cerdac şi de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliştea măreaţă a nopţii aceleia.

Din înalta împărăţie a umbrelor, luna şi stelele care înotau în negrele şi depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană şi viorie. Sub mângâierile uşoare şi nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânaţul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costişei, iar prin rariştea frunzişului mişcător treceau adieri răcoroase şi uşoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice şi nevăzute. Spre dreapta, munţi întunecoşi cu piscuri pierdute în negură îşi topeau în aerul limpede şi larg creştetele lor singuratice. Iar peste tainica însufleţire a florilor, care-şi ridicau deasupra ierburilor subţiri şi mlădioase potirele lor strălucitoare, din mozaicul verde-auriu al livezilor revărsate peste coline ca fermecatele grădini ale Semiramidei, se aşternea ca un văl străveziu, ţesut din fire de lumină, pulberea de argint a lunii.

Mă ridicai de pe aşternutul meu mirositor de fânaţ moale, care rămase culcat sub neclintirea frunzişului negru, şi intrai în casă.

— Scoală-te, nevrednic strănepot al lui Pitagoras, alungă din încăperea strâmtă şi întunecoasă a ochilor tăi de motan somnoros fantasmagoriile molaticului Morfeu şi spune-mi în câte miliarde de ani ai fi în stare să numeri strălucitoarele alaiuri de stele cu care luna a găsit de cuviinţă să-şi împodobească obişnuitul ei drum aerian în noaptea aceasta? zisei vârând o mână sub pocladă şi alta în părul încâlcit şi aspru al tovarăşului meu.

Convins de tăria acestui argument, el scoase o clipă la iveală năsoasa şi mirata lui persoană, mormăi ceva clipind cu iuţeală dintr-un ochi, apoi dispăru în întregime sub pocladă şi numaidecât începu a sforăi ca un cal nărăvaş. Părea că toate lighioanele pământului şi toate păsările cerului şi-au dat întâlnire şi se sfădesc în încăperea neagră şi păroasă a nărilor lui urieşe. Făcea ca gaiţa şi ca mistreţul, ca ursul şi ca piţigoiul. Aci slobozea o notă ascuţită şi plângătoare, ca o primadonă oftigoasă, aci cârâia iute şi scurt ca o găină spărietă de hultan, şi melodia se ridica apoi de la bas până la soprano, când pizzicato, când tremolo, de dârdâiau giurgiuvelele fereştilor. Flaute şi lăute, piculini şi tromboane îşi amestecau atunci sunetele haotice în întunecoasele guri de tartar ale nasului supranatural cu care Cel-de-sus împodobise făptura somnoroasă şi hulpavă a tovarăşului meu.

Alungat de această orchestră vrednică de urechile răbdătoare ale ucenicilor lui Hefaistos, am ieşit afară din odaie, am smuls câteva braţe de fân proaspăt dintr-o căpiţă şi m-am lungit cu faţa-n sus, în lumina plină de taine a călătorului disc al Dianei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA