Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

C. Hogaş: Pe drumuri de munte

Hotărât lucru că dl Calistrat Hogaş este un scriitor fără noroc.

Volumul de faţă, afară de câteva bucăţi, a fost scris acum vreo 25 de ani, şi trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, fireşte — pentru că volumul, deşi e scris de atâta vreme, pare că e scris astăzi...

Viaţa românească i-a republicat bucăţile vechi şi unele noi.

Acum doi ani volumul era tipărit, dar când să se pună în vânzare s-a văzut că avea atâtea greşeli de tipar, încât era imposibil să apară astfel în lume.

Dl Hogaş n-avea noroc.

Astă-toamnă, în sfârşit, volumul apare... în timpul războiului european şi chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puţin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă faţă cu scriitorii noştri puţin gălăgioşi şi cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar şi acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să preţuiască talentul original şi puternic al autorului nostru.

Dl Hogaş este o apariţie cu totul surprinzătoare în literatura noastră. Câteva amănunte biografice ar îndreptăţi şi mai mult această surpriză.

Închipuiţi-vă, acum treizeci de ani, un profesoraş de liceu într-un orăşel de provincie din Moldova. Cu ce fel de oameni ar veni în contact şi în mijlocul căror preocupări cotidiene ar trăi un profesor de provincie, astăzi, necum cu treizeci de ani în urmă, nu e nevoie să mai stăruim. Profesorul citeşte totuşi cu pasiune, şi mai ales literatura clasică a antichităţii. Într-o bună zi, îmbracă un costum bizar, îşi caută un tovarăş de drum şi-o porneşte razna prin munţii Moldovei. Iar la întoarcere, din propria-i pornire, dintr-o necesitate sufletească imperioasă şi tainică, s-apucă cu răbdare să-şi scrie impresiile... Dar ce impresii! Câtă strălucire în stil, ce simţ admirabil al realităţii vii în dialogurile cu ţăranii, ce sentiment profund şi debordant al naturii! Însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munţii Moldovei de acum câteva decenii, cu sălbătăcia şi pădurile lor, cu satele văilor şi cu schiturile de călugări pierdute în splendoarea acelor singurătăţi fermecătoare. Hălăuca şi Ceahlăul, Sihla, Durău, Râşca, Pângăraţii — toate frumuseţile sălbatice, care împodobesc cu măreţie creştetele Moldovei şi fac mândria duioşilor ei admiratori, trec pe dinaintea cititorului captivat. Şi câte tipuri memorabile, câţi călugări şi ţărani, câte figuri gingaşe şi vii de ţărance şi de târgoveţe, câte aspecte variate ale naturii, câte popasuri şi peripeţii, câte borşuri de chitici şi nopţi cu lună plină!

Dl Hogaş intră în literatură cu talentul barbar şi primitiv, dar năvalnic şi strălucitor al unui poet epic din antichitate. Natura figurilor sale de stil, proaspete ca florile, sintaxa lui savantă, cu perioade largi şi cumpănite, abundenţa mâncărilor şi pornirea firească de a da proporţii neobişnuite personajelor, toate îţi fac impresia că autorul nostru e un mic strănepot, după o eclipsă de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui Homer.

Dacă viaţa şi împrejurările în care i-a fost dat să producă i-ar fi fost mai prielnice, am fi avut în dl Hogaş pe unul dintre cei mai mari prozatori ai noştri.

Caragiale, rafinatul şi exigentul Caragiale, vorbea întotdeauna cu entuziasm despre bucăţile dlui Hogaş şi mai ales despre acel minunat episod cu părintele Ghermănuţă, din care ştia fraze întregi pe de rost.

Ne-ar trebui însă cadrul unui articol, iar nu spaţiul restrâns al unei recenzii grăbite, ca să putem spune tot ce se cuvine despre acest scriitor.

Fie ca aceste rânduri ale mele să atragă asupra lui atenţiunea măcar a acelor puţini iubitori de literatură înaltă şi autentică, pe care desigur că-i avem.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA