| Editura Global Info / Literatură |
George Topîrceanu
Homer: Chinurile lui Ulise
Fragment apocrif din Odiseea,
în hexametri și pentametri
...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze
Doldora pline de vânt, peste noianul de ape.
Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare,
Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri.
Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri
(Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare
Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul
Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie...
Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe
Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte
Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească
O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea;
Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este
Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi
Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe
Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila:
„Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape
Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi?
Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte
Sunetul glasului tău, blondă și dulce Calipso!
O, ce neghiob am putut într-o clipă să fiu de-a lăsare,
După himere-alergând, nimfa cea grasă din mână!
Geaba umblat-am atâtea pământuri și mări depărtate,
Asta să-mi fie de-acum pentru-nvățare de minte..."
Deci cam în chipul acesta plângând cu bărbată strigare
Bietul Ulise gemea, gata să sară în valuri.
Cel ce cu agera-i minte sub zidul troian născocise
Gloaba cea mare de lemn care-a pătruns în cetate1
Nu era-n stare acum, la strâmtoare fiind, să găsească
Vai! nici un mijloc onest pentru-a scăpa de ispită.
Nobilu-i trup se zbătea, legănat de mișcările navei,
Pradă destinului orb și nemiloasei Ananghi2...
*
Dar din lăcașu-i divin de pe vârful Olimpului falnic,
Fiica mărețului Zeus, Pallas-Atena-nțeleaptă,
Cea care-i poartă de grijă la orice nevoie, îl vede
Cum rătăcește pe mări, singur — cu mâna pe cârmă...
Iată-așadar că din valul adânc răsărind fără veste,
Ca un agil cufundar, fiica lui Cadmus cea mică,
Ino, cu trupul gingaș s-a ivit scuturându-și în soare
Părul ei galben și ud leoarcă de apă amară.
— O, nestatornice fiu al bătrânului rege Laerte!
Ce curioase idei vin să-ți întunece mintea?
Oare puține răbdări păn-acum pribegind îndurat-ai,
Ca să te-arunci în adânc pentru o treabă ca asta?...
Când mă gândesc ce de nopți a tânjit Penelopa cea castă
După doritul ei soț, care stă gata să piară,
Nu pot răbda să te știu la-ndemână, prin apele mele,
Fără să-ți dau ajutor, mare fiind filantroapă!
Iat-am venit să-ți aduc așadar un colac de salvare,
Numai atâta mă-ntreb — dacă ți-a fi pe măsură...
Zise și-n chip de pretext îi aruncă o mică eșarfă.
Iar încercatul erou, făr-a-i întoarce cuvântul,
Grabnic s-apleacă spre nimfă și cât ai clipi o ridică
De subțiori din ocean — sus pe covertă, trăgând-o...
*
Unde zglobii împrejur clipotind se-nălțau curioase,
Nava plutea ușurel, fără pilot în lumină.
Valuri fugeau după valuri spre țărm depărtat călătoare,
Cerul era liniștit — marea pustie și verde.
Note:
1. Lucruri expuse pe larg în traducerea dlui Murnu,
Harnicul nostru tălmaci care-a tradus Iliada,
Carte ce fu mintenaș premiată cu premiul cel mare,
Pentru că suntem un stat eminanente agricol... (n. a.).
2. Zeița sorții.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
