Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

Înserarea (Fragment dintr-un poem)

După culmi de piatră sură când îşi pleacă-ncet mărirea,
Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea.
Între brazi feriţi de vânturi, lângă zid de stâncă drept,
A durat-o-n vremuri grele domn viteaz şi înţelept.

Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă,
Pe o lespede umbrită în privazul de firidă,
Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic,
Spune leatul şi domnia voievodului cucernic.

Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii
Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii...

Dar acum încremenită poarta schitului rămâne,
Când coboară seara, nimeni n-o mai mişcă din ţâţâne.
Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele,
Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, —
Ci prielnic duhul păcii stăpâneşte-aici de veacuri...

Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri,
Ca un semn de biruinţă râde veselă-n culori
Minunata strălucire a belşugului de flori.

Şi-n amurgul serii calde munţii Coziei s-arată
Cum îşi zugrăvesc pe ceruri muchea neagră şi crestată, —
Tot mai roşii scad în zare luminoasele văpăi,
Vălul nopţii se coboară tot mai negru peste văi...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA