Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topirceanu: Parodii

    Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul şi turcii

    Oştile păgâne pasă la hotare.
    Mihai-vodă şade la o masă mare.
    Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
    Când deodată-n sală intră-un sol turcesc.
    — Padişahul nostru m-a trimis la tine
    Să-i plăteşti tributul ce i se cuvine!...

    Mihai-vodă tace. Oaspeţi, mare-mic,
    Cu onor din teacă spedele-şi ridic.
    Luna varsă raze dulci şi auroase,
    Căpitanii-şi scutur coamele pletoase.
    Iat-acum se scoală doamna-i tinerică
    Rumenă, suavă ca o zambilică.
    Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân,
    Crini şi garofiţe pe-al ei chip se-ngân,
    Părul pe-a ei frunte joacă graţios,
    Ochii cu tristeţe cat-acum în jos:

    — Unde este timpul cel de altădată
    Când Mihai Viteazul ştia să se bată?
    Cela ce-n primejdii stă şi se gândeşte
    Inamicii ţării jugu-i pregăteşte.
    Pentru tron, mărire, dulcea-i soţioară
    Gata-i să se ducă şi-n locu-i să moară!
    Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
    Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi,
    Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire,
    Că de nu eşti vrednic, plec la mănăstire!

    Atunci Mihai-vodă se scoală deodată
    Şi spre sol întoarce faţa-i gândurată:
    — Mergi şi spune celui care te-a trimis
    Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
    Au voieşti pe ţară biruri noi a pune?
    Au vrei să iau pielea de pe Naţiune?...
    Padişahul vostru, fără de-nconjor,
    Vrea să nimicească p-acest brav popor.
    Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
    Decât cu ruşine, mic şi atârnat!

    Şi zicând acestea, ia o bardă-n mână,
    Iute strânge-n juru-i armia română
    Şi cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
    Sfarmă şi respinge armia turcească.
    Chiar şi Sinan-Paşa, plin de umilinţi,
    A căzut în apă şi-a pierdut doi dinţi.

    Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
    Nalţă-o mănăstire şi trei parastasuri!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA