Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru

Iaşi 1921, Edit. Viaţa românească

Cocostârcul albastru cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziţie.

Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre preţioase şi farmecul lor sporeşte încă din ansamblu.

Este o armonioasă îmbinare de romantism şi realism, o perindare captivantă de întâmplări din trecut şi din vremea mai nouă, de oameni mânaţi de patimi care sfârşesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii şi din liniştea morţii.

Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ş-a amintirilor, nostalgia şi melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu şi-au găsit o expresie artistică mai desăvârşită.

Cartea aceasta e cea mai pură esenţă de sadovenism.

Şi toată poezia care pluteşte de-a lungul întregii opere a dlui Sadoveanu culminează în apariţia aceea stranie şi misterioasă, într-un amurg de primăvară, a cocostârcului albastru... Evocarea aceasta plină de graţie simbolică ni se pare, în opera dlui Sadoveanu, realizarea supremă a marelui şi fermecătorului său talent. Ea ne îndreptăţeşte să facem încă o dată constatarea paradoxală că acest prozator este cel mai mare poet al nostru de la Eminescu încoace. Poetul dragostei sfioase ori pătimaşe, poetul naturii ş-al trecutului sentimental, poetul duios al pământului Moldovei.

Nuvela Bulboana lui Vălinaş completează volumul. Subiectul ei, cu un uşor caracter tendenţios, arată cum într-un sat de pe Bistriţa în sus, din fundul munţilor, „civilizaţia” nouă prin reprezentanţii ei strică armonia şi poezia veche a vieţii de acolo. E vorba de idila unui plutaş cu o fată din sat şi de dragostea, aprigă şi iute, a unui biet notar ticălos, pentru aceeaşi fată. Conflictul se angajează cu putere şi sfârşeşte dramatic. Peripeţiile lui ţin atenţia încordată de la început până la sfârşit. Figurile de al doilea plan, plutaşii, femeile, viaţa şi obiceiurile satului se proiectează cu mult pitoresc, în cadrul naturii grandioase. Iar tablourile din natură... Alăturaţi numai aceste două cuvinte — Sadoveanu şi Bistriţa. Vă închipuiţi ce poate ieşi de aici! Un tablou de noapte, pe malul apei, te urmăreşte ca o obsesie. Iar pe alocurea simţi însuşi mirosul de cetini, aerul umed de buhai, frigul văratic al munţilor...

Singur acest volum ar fi de ajuns ca să consacre pe un scriitor. Iar dacă unul din volumele dlui Sadoveanu ar apărea sub semnătura unui necunoscut sau chiar scriitor cu oarecare reputaţie, am avea un răsunător eveniment literar. Dar de la dl Sadoveanu ne-am obişnuit să primim atâtea creaţii fermecătoare, încât ni se pare acum foarte natural ca noi să aşteptăm şi d-sa să dea, infailibil.

Poate că şi această atitudine a noastră l-a făcut să nu adoarmă niciodată pe laurii câştigaţi. Cu fiecare nou volum al dlui Sadoveanu, acel ce scrie aceste rânduri a avut impresia unui necontenit progres, în mânuirea savantă a mijloacelor de execuţie. Maturitatea artistică i-a adus prozatorului nostru o rafinată sobrietate de stil, o desăvârşită siguranţă în calcularea efectelor şi o mai mare simplicitate de linii în compoziţie.

Dl Sadoveanu nu creează tipuri, în această carte, ci oameni. Dar oamenii lui sunt cu atât mai vii. „Tipul” este o creaţie mai intelectuală, deci mai artificială, care presupune un proces de creaţie mai conştient, prin abstragerea însuşirilor comune unei categorii şi înlăturarea elementelor individuale, care, mai ales, dau impresia desăvârşită a vieţii.

Oamenii lui însă, din alt punct de vedere, sunt foarte reprezentativi: ei sunt români moldoveni, şi nimic altceva. Sufletul lor, ca şi faptele, ca şi atmosfera şi natura în mijlocul căreia trăiesc, sunt profund şi exclusiv româneşti.

Din punctul de vedere al literaturii universale, scriitorul cel mai original este acela care poartă mai adânc imprimată în opera lui pecetea geniului rasei din care face parte.

Că acest lucru este, poate, adevărat din toate punctele de vedere, am avea o probă în faptul că dl Sadoveanu, chiar înlăuntrul literaturii noastre, este unul din cei mai originali scriitori. El a venit cu un fond absolut propriu de sentimente şi observaţiuni, cu un ton sufletesc nou şi personal, cu o limbă proprie, fermă şi, în acelaşi timp, deo mlădiere, de-o bogăţie de nuanţe şi colorit fără pereche.

Noi ne-am obişnuit de mult cu d-sa şi cu imitatorii. Dar ca să ne dăm mai bine seama de puternica şi fireasca lui originalitate, de însemnătatea apariţiei sale în literatura noastră, să ne închipuim un moment că dl Sadoveanu n-ar fi existat...

Aceste consideraţii însă privesc mai mult pe istoricul literar şi depăşesc cadrul unei simple recenzii.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA