Editura Global Info / Literatură

George Topirceanu

I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu

I. Romanţa automobilului

Păzea!
Păzea că trece-n goană,
Aleargă,
Vâjâie ca vântul,
Şi dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul!
El vine drept din arsenalul Progresului uman
Modern,
Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern.
Păzea!
Că trece-n zbor copilul civilizaţiei extreme
Şi zvârle-n aer trei semnale, —
Trei versuri mici
Din trei poeme
Pe care trei poeţi deodată
În trei oraşe le-au cântat, —
Un leit-motiv,
Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat.
Dar cine poate să priceapă
Simbolul celor trei semnale
Ce conturează-n spaţiu
Albe
Şi verzi
Intenţii criminale?
Păzea, că e iresponsabil,
El are flacări în artere
Şi te păleşte fără veste cu patruzeci de cai putere!
Pufneşte,
Zbârnâie,
Se-ntoarce
Şi lasă-n urma lui, pe drum,
Miros albastru de benzină
Şi nori de pulbere
Şi fum...

*

S-a dus,
Adio!
Poate-acuma deja comite alte crime,
Pe când în urma lui se scoală din praf
Infirmele victime, —
O hecatombă de cadavre
Pe-altarul nobilului Sport,
Gesticulând cu indignare, din drum, —
Iar tu eşti primul mort
Care-a-nviat...
Şi scuturându-ţi de praf în soare macferlanul,
Suspini în urma lui:
— Degeaba! Te face marţ Aeroplanul!

II. Romanţă autumnală

Ploaia tristă şi banală,
Ploaia obsedantă,
Ploaia
Care pastişează clima de pe Alpi
Şi Himalaia,
Ploaia cade verticală din cerescul alambic
Şi sfidează pacienţa trecătorilor:
Pic-pic...
Cu vedenii de umbrele ce se-nchid
Şi se deschid,
Resemnat primeşti în faţă proiectile de lichid.
Când şi când, pe pălărie
Simţi un ropot de cascadă, —
Cântă streşinile toate...
Iar în jurul tău, pe stradă,
E-o obsesie galantă de picioare şi frou-frou,
De dantele,
De jupoane
Şi ciorapi de la ,,Bon-Goût"...

*

De trei zile
Firmamentul desfăşoară peste noi
O imensă zdreanţă udă cu largi pete de noroi.
Pe mizeria terestră a foburgului umil
De trei zile cerul varsă lacrimi mari
De crocodil... Plouă!
Plouă ca-n Parisul lui Verlaine...
Din loc în loc,
Te insultă modestia unor ghete fără toc.
Mai departe,
Când coboară din cupeul ei grăbită,
Până sus zăreşti dessous-ul unei doamne
Din elită, —
Iar pe strada animată ca la cinematograf
Ploaia zugrăveşte-n aer sârme lungi de telegraf.

III. Romanţa gramofonului

Eu sunt un genial amestec
De Poezie
Şi de Proză,
Eu sunt extrema întrupare şi ultima metamorfoză
A Spiritului, care luptă de zeci de veacuri să supuie
Materia
Din care zilnic îşi modelează o statuie...
Eu sunt un sarcofag de note îmbalsamate,
Un album
În care-o primadonă moartă
Dă
Gratis
Un concert postum.
Prin mine mor — ca să renască —
Vibraţii pentru mai târziu,
Eu sunt ce n-am fost niciodată
Şi-un sfert din ce era să fiu!
Un capelmaistru invizibil comandă pâlniei sonore
Trei game ultraviolete
Şi alte trei, multicolore, —
Pe când bagheta lui ocultă,
Bătând frenetica măsură,
Înscrie notele în aer pe-o-nchipuită partitură...
Eu sunt un mecanism precoce,
Sunt o cutie ventrilocă,
Un fericit concurs de piese cu acţiune reciprocă:
Şuruburi,
Ace,
Manivelă,
Sunt arcul primului avânt, —
Trompetă,
Placă,
Diafragmă
Şi... dracu ştie ce mai sânt!...
Pornesc metalice acorduri
Şi-n ritmul unui danţ romantic
Se-nalţă,
Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic,
Apoi coboară, se-ntretaie şi mor încet
Ca un ecou
Produs de zborul unei muşte
În cavitatea unui ou...
Dar placa se-nvârteşte-ntruna
Ca un perpetuum-mobile.
Pe ea şi-au imprimat scheletul un şir de sunete
Fosile
Prin care oamenii de mâine
Vor şti cum fluierau străbunii...
Căci, ce e placa?
E un zero în exerciţiul funcţiunii.
O suprafaţă cântătoare.
Un ghem de note.
O tipsie
Pe care doarme o romanţă căzută în catalepsie.
E o spirală fecundată de vârful unui ac virgin.
Carusso, Patti, Batistini
Şi tragicul Şaliapin.

Eu sunt...
Dar nu!
Antichitatea mi-a-mprumutat un nume straniu
Din trei silabe —
Frontispiciul nemărginitului cavou...
Eu sunt Trecutul care geme
Cu rezonanţa unui craniu
În golul căruia Viaţa îşi cântă ultimul ecou.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA