Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Nebunul

    Am îndrăgit, fără nădejde,
    Pe zâna moartă — Fericirea.
    Să nu vă bateţi joc de mine,
    Sunt om — ca voi — în toată firea...

    Şi-o văd, în fiecare noapte,
    Mireasa tânără cum vine;
    Ca o vedenie uşoară
    Încet s-apropie de mine.

    Din creştet, vălul alb, subţire
    De-a pururi faţa i-o ascunde.
    Prin străvezimea lui, se vede
    Zăpada formelor rotunde.

    În părul lung şi negru poartă
    Uscate flori de lămâiţă...
    — Fiinţă-aievea ori părere,
    Eu te iubesc de mult, zeiţă!

    Dar ochii tăi, ascunşi vederii
    Nu vor, cu dulcea lor otravă,
    Să-mi vindece durerea-nfiptă
    Adânc, în inima bolnavă.

    O, vino, vino mai aproape,
    Aruncă vălul de pe faţă!
    Să simt fiorul sărutării,
    Să te cuprind odată-n braţe!...

    — De la-nceput ţi-am fost ursită,
    Dar o putere ne desparte
    Şi ne-a menit să fim, iubite,
    În veci aproape şi departe.

    Pierdut eşti pentru totdeauna,
    De-mi ceri să-ţi dau o sărutare,
    Că, dacă mă cuprinzi în braţe,
    Ca fumul, trupul meu dispare.

    E vai de cel ce-n viaţa asta,
    În suflet, taina mea o poartă.
    Când toţi vor crede că sunt vie,
    El singur ştie că sunt moartă!...

    .....................

    Plutind, porneşte pe alee,
    S-ascunde-n umbră de palate
    Şi stă, o clipă, lângă banca
    Unei perechi înamorate...

    În cimitir acuma intră,
    O văd cum trece înainte:
    O arătare luminoasă
    Păşind încet peste morminte.

    Şi-n colţ m-aşteaptă lâng-o groapă:
    E amăgirea cea din urmă...
    Cu braţele întinse dornic,
    Alerg... Puterea mi se curmă...




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA