Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topirceanu

    Noapte de mai

    Sărman cizmar!
    Ce demon te-a ursit să stai
    Pe trepiedul tău barbar,
    În noaptea limpede de mai?...

    O şoaptă prinde să-nfioare
    Umila ta singurătate.
    Prelung şi rar, în depărtare
    Un clopot miezul nopţii bate.
    Coboară vremea ca o apă
    Nestăvilită-n lunga-i cale,
    Şi fiecare ceas îngroapă
    Comoara tinereţii tale.
    Ca nişte ritmice ciocane
    Răsună paşii pe asfalt:
    Sunt ghete mari ,,americane"
    Şi ghete mici cu tocul nalt...
    Acum odaia-ţi pare mică.
    Te uiţi cu silă împrejur...
    Un fum subţire se ridică
    Din lampa ta cu abajur...
    Şi iată, ca-n atâtea rânduri,
    Ai devenit sentimental,
    Privind cu ochii duşi pe gânduri
    Pantoful delicat de bal.
    În căptuşala-i de mătasă
    Te-ndeamnă visul tău curat
    Să pui o formă graţioasă
    De picioruş aristocrat...
    ..............................
    O vezi la bal... aşa, înaltă
    Şi elegantă ca o floare...
    În ploaie de confetti saltă
    Perechile dănţuitoare...
    Şi visul tău acum te-arată
    Frumos ca un locotenent,
    Când vii în faţa ei deodată
    Şi-i faci uşor un compliment:
    — Dansaţi cu mine, domnişoară?
    — Mersi! răspunde ea încet...
    Şi-n luxul care vă-nconjoară,
    O strângi la pieptul tău, discret.
    Te prinde redingota bine.
    Sunt mândre ghetele de lac:
    Zâmbeşti, încrezător în tine...
    Apoi, când muzicile tac,
    La braţ vă strecuraţi afară,
    Prin parcul liniştit să stai
    Cu ea, pe-o bancă solitară,
    În noaptea tainică de mai...
    Şi-ţi tremură deodată mâna
    Când te gândeşti c-ai săruta,
    În raza lunii, pe stăpâna
    Pantofului din mâna ta.
    O, mâna ta rudimentară,
    Cu piele aspră, de toval!...
    Acum în pieptul tău coboară
    Revolta caldă, ca un val.
    Alungi vedeniile triste
    Din lumea celor fericiţi,
    Şi mii de gânduri anarhiste
    S-aprind în ochii tăi trudiţi.
    O, cum ai răscula norodul,
    ,,Sărmana plebe care-asudă", —
    Ai da nebun cu calapodul
    În rânduiala asta crudă!
    Va trebui să vie-odată
    Acel feeric viitor...
    Şi-n mintea ta înfierbântată,
    Te vezi deodată orator:
    Înflăcărat rosteşti tirade,
    Porneşti mulţimea după tine.
    Se-nalţă mii de baricade
    Şi cad palatele-n ruine.
    Tu vezi în noapte mii de torţii,
    ,,Femei cu părul despletit",
    Prin aer trece duhul morţii
    Şi-al răzbunării vânt cumplit!...

    Dar până-atunci, la judecată,
    Pe trepiedul tău barbar,
    Cu fruntea-n mână rezemată
    Ai adormit...
    Sărman cizmar!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA