George Topirceanu

Pastel

Din asfinţit, de peste munte,
Răsfrângeri roşii de amurg
Se sfarmă-n licăriri mărunte
Şi-n Dunărea umbrită curg.

Dar unda tulbure le-ngroapă
Când, sub răchitele din vale,
De-abia mai tremură pe apă
Ca nişte coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Întunecatului boschet,
Sclipeşte-n aer semiluna
Din vârful unui minaret.

Şi parcă zugrăvit anume,
Îşi culcă umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

El pare-o navă fermecată
Ce-a ancorat aici, sub munte,
Minune îndelung visată
De valul Dunării cărunte!

A aşteptat în nopţi senine
Strălucitoarea dimineaţă,
Când din adâncul apei line
S-a ridicat la suprafaţă

Ca o grădină plutitoare
Cu pomi şi păsări împreună,
Cu florile-i ce râd în soare
Şi noaptea tremură sub lună.