Editura Global Info / Literatură |
George Topîrceanu
Tudor Arghezi: Menire
Printre cimbru şi susai,
Fir plăpând de păpădie
Nalţă, greu, în vârf de pai,
Un bănuţ de floare vie.
Norii lungi, pe sus, de plumb,
Nu-l ghicesc dintre urzici,
Soare galben, cât un bumb,
Răsărit pentru furnici.
Doar fărâma de pământ,
Care-l ştie şi cunoaşte,
Îi păstrează chipul sfânt
Când un bou, trecând, îl paşte.