Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Anul nou

    1843

    Când alţii cad eu încă stau de faţă,
    Moartea pre fraţii mei a săcerat,
    Lumini s-a stâns, eu încă în viaţă
    Pre anul nou astăzi iar l-am urat.

    Ori cine sum, oare de ce-mi păstrează
    Domnul viaţa încă pre pământ?
    Şi din tuneric graţia-mi scânteiază,
    Ori cine-s de nu sum azi în mormânt?

    Nimică sum, de n-oi lasa în lume
    Un fir mănos din acest trai al meu,
    Patriei folos, familiei un bun nume
    Şi al meu suflet drept lui Dumnezeu.

    Ca să nu treacă, Doamne,-a mele zile,
    Rog dă uitărei cele ce-am pierdut,
    Îndreaptă-mi cele care voi trăi-le,
    Ca să fiu ţie şi la fraţi plăcut!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA