Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Castorii

    Lângă-o curte boierească, în grădină minunată,
    Un castor ş-a sa familie trăia-n apa cea curată,
    De mănunţi fii şi fiice avea câte o păreche,
    Casa lui era de bârne, dup-a ţărei modă veche.
    Ostenind cu ghibacie
    Şi păzind iconomie,
    Spre nutreţ ave-n camară
    Tot producturi de la ţară:
    Frunză, scoarţă, nuci şi ghindă,
    La prânz, cină şi merindă.
    Cu această rânduială
    Trăiau fără de sminteală
    În duratul foişor
    Acii soţi cu fiii lor
    Fericiţi, d-ar fi urmat
    Cu cest metod măsurat,
    Ce din neam în neam de fire
    Li s-au dat spre moştenire,
    Şi-n repaos gios trăind,
    Mai presus n-ar fi dorind.
    Dar o pildă prea străină
    De-a lor sistemă-i dizbină;
    Din apoasa lor camară
    Ieşia adeseori,
    Pe răcoare, cătră sară,
    Cu soţia-cel castor,
    Şi primblându-se prin lac
    Scotea-n aer a lor cap.
    Lua aminte şi vedea
    Ce la curte se dregea,
    Cât-armonie, lumină,
    Se lăţea prin cea grădină,
    Cum prin înflorit parter,
    Cu-nvăţatul guverner,
    Tineretul boierin
    Dialect vorbea străin.
    La aceste luând sama,
    A castorului madama
    Începu la soţ să zică:
    "Oare ştii de ce, frăţică,
    Firea e deosăbită
    Într-un om şi într-o vită?
    Educaţia totdeauna
    O preface în mai bună.
    Pentru ce din castoraşi
    Să nu facem cuconaşi?
    Frate, să luăm, te rog,
    Dupr-a modei reglement,
    La copii de pedagog
    Pe o vită cu talent!"
    Când în astă sfătuire
    Stă să deie-o hotărâre,
    Li s-arată lângă mal
    Veneticul papagal,
    Având pene verzi şi mure,
    Ce din gros scăpând afară
    Şi zburând din ţară-n ţară,
    După multe avanture,
    Parcă înadins chemat,
    Prest-un ram s-au aşezat.
    Şi s-arete că nu-i mult,
    Vorovind aice cu sine
    Cuvinţele tot streine,
    La castori mult au plăcut,
    Că avea şi o figură
    Plină de învăţătură.
    Castoreasă, cu mirare,
    Cătr-a ei bărbat au zis:
    "Papagalul mi se pare
    Al său plisc când au deschis
    Că aşa au răsunat
    Ca mentorul din palat.
    Buna soarte mi-l trimete
    Pentru fiii mei şi fete;
    Să luăm în casă-ndată
    Astă pasăre-nvăţată!"
    Ca bun foarte-au fost castorul, a şti încă să cuvine,
    Câte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine!
    Încât, fără advocat,
    Învoiala au urmat
    Ş-un contract s-au iscălit,
    Unde chiar s-au lămurit:
    Datoria
    Şi simbria
    Celui ce pre fii învaţă,
    Hotărându-i pe viaţă
    Şi o pensie prea bună
    De castană şi d-alună.
    Iată curs-acum începe
    În principii să-l adăpe
    Guvernorul papagal,
    Dizvălind a lui moral.
    În timp nu îndelungat
    Pre castori au învăţat,
    Cu deplină sârguinţă,
    Papagalilor ştiinţă:
    Cum să salte, să se strâmbe,
    Fără noime-a vorbi limbe,
    Capu-ascunde sub aripe,
    Cum să şuiere, să ţipe,
    Cum să de din cap, din coadă,
    Şi mii lucruri de plăcere
    De bun ton şi tot de modă.
    Dar nu lungă mângâiere
    Din metodul învăţat
    Cii părinţi au fost gustat,
    Căci îndată ce din mici
    Au crescut castori voinici,
    S-au văzut că ii o mie
    Ştiau lucruri frumuşele,
    Numai nu ştiau acele
    Ce castorii au să ştie.
    Căci de casnic interes
    N-avea gust, nici înţăles.
    Când părinţii s-au trezit,
    Au scăzut ş-au bătrânit,
    N-avea cine să li deie
    Bârne pentru-a lor bordeie;
    La hambare nime cară
    Provizioane de la ţară.
    Şi părinţii cii uşori
    Pentru-aceea-au scăpătat,
    Că pre fiii din castori
    Papagali au înformat.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA