Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Epilog la o colecţie de fabule

    Contenesc aice cursul
    Ce-mpreună am făcut
    Cu furnica şi cu ursul,
    Pe drum încă nebătut.
    Dar cum voiajerii fac,
    Neputând nici eu să tac,
    Dintre cât-am auzit
    La apus şi răsărit,
    Am scris mică
    Cărticică,
    Îns-acii ce o critică,
    Între cele ce-or să zică,
    Cugetez că-m vor s-împute,
    Cum că fiarăle sunt mute,
    Şi prin cele,
    Care ele
    Cugetează, spun şi dreg
    Eu pre oameni înţăleg,
    Ş-or căta ca să dezbine
    Publicul tot de la mine.
    Deci am zis cătr-a me carte:
    "Ca să scapi d-atâte sfezi,
    Cărticico, acasă şezi!
    Că-n Moldova nu ai parte,
    Nici salonul e deschis
    La cii ce nu-s din Paris."
    Că la Ghiţă-n librărie
    Pulberat-a să rămâie
    Pănă vreun literat,
    Ce-n Hârlău s-au doctorat,
    Va lua-o
    Şi-ndesară,
    Cu ţigară,
    Criticând, va afuma-o.
    Au din Ţara cea de Gios
    Boierul gras şi gros,
    Ca s-aducă nou ceva
    În a sa politioară,
    Zisă au scris-istorioară,
    După ce s-a neguţa,
    Cartea ia în datorie,
    Şi în loc d-Alexandrie,
    Cu cafe şi cu zahar,
    O va duce acasă-n dar.
    Acolo o va ceti
    Cuconiţa, dac-a şti,
    Va da fiiei cei plăcute,
    La isteţul cuconaş,
    Ista are s-o-mprumute
    La vecinului nănaş,
    De la văr la verişoară
    Cărticica văd cum zboară,
    Mastih, vitrig ş-un cumnat
    Fabula ş-au prumutat.
    Pe la socrul şi bunica
    Vor să-nşire cărticica,
    Colendând la neamul tot,
    De la moş păn la nepot.
    Trecând pintre degeţi mii,
    Va să-ncape la copii,
    Carii în puţine zile
    Unde-s stampe or rumpe file
    Iar apoi
    La ciocoi
    Cartea a fi de silabat,
    De râs şi de disputat.
    După ce vor destrama-o
    Şi de său vor sătura-o,
    Un guzgan politicos,
    Ca să-ncheie a ei soartă,
    O va trage-n a lui bortă!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA