Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Lacul lui Ovid

    Lângă Cetatea-Albă, pe Nistru

    Pe stâncos plai, lângă ţărmuri, în a Pontului pământ,
    Care peste luciul mărei şi câmpii întins domnează,
    Călătoriul de departe vede un albit mormânt
    Ce în toată dimineaţa de Apolon se urează.
    Acolo mai îmblânzite parcă gem a mării unde,
    Şi eco din departare cu un sunet trist răspunde.

    Aici fulgerul puternic a Cezarului August
    Pe Ovid din sânul Romei înterit-au spre urgie;
    A lui pulbere e stânsă în acel azil îngust,
    Dar prin versuri nemurinde a lui patimi încă-s vie.
    Şi în cât în lume-Amorul inimile va să sfarme,
    Ceatra-Ovidului purta-va între ale sale arme!

    Chiar pe marginea a Daciei, între barbarul popor,
    Departat de dulce patrie şi molatica viaţă,
    De p-acesta plai adese, cerând graţie,-agiutor,
    Cătră ceri şi cătră Cezar el tindea a sale braţă;
    Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie
    Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soţie.

    Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa,
    Raza dulce-a mângâierei se părea cum că-i răsare,
    Şi-n noian ţinându-şi ochii dorul său îi arata
    Cu vântrele-naripate venind vasul de iertare.
    Dar acel semn fiind nour, umplea ceriul de fortune,
    Ochii săi de-un râu de lacrimi, inima de-amărăciune!

    După ce apoi cu ziua şi speranţa i-a pierit,
    La locaşul singuratic se-nturna întru durere;
    Aici muzile-ndurate poetului favorit
    Aduceau din Elecona balsame de mângâiere,
    Şi-atunce-a sale versuri răsunau atât duioase,
    Încât a lor armonie fărmăca inimi fioroase.

    A lui lacrimi, trista voace, ce-a supune n-a putut
    A Cezarului urgie, pe-nsuşi scitii îmblânzise,
    Lângă lac, la raza lunei, deseori în codrul mut,
    Când cânta a sale patimi în a barbarilor zise;
    Scitii, carii deprinşi fură întru fapte numai crunte,
    Depuneau cununi sălbatici pe a sa-ntristată frunte.

    Apoi pe mormânt Ovidul ceste versuri şie-a pus:
    "Al amorului cel tânăr cântător aice zace,
    Geniul care-l mărisă pe dânsul l-a şi răpus;
    Tu ce treci, de-ai iubit, spune: răposeze Ovidu-n pace!"
    Şi de-atunci, din stânca albă de la apei albe spume,
    Lacul şi d-Alba Cetate poartă astăzi a lor nume.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA