Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Lupul prefăcut în păstor

    Un lup foarte ipocrit,
    Având mare apetit
    Pe o turmă grăsulie
    Ce păştea în o câmpie,
    Socotea că a lui plan
    Nemerit s-ar fi făcut
    Dacă-n straie de cioban
    Vizetă i-ar fi făcut.
    Deci pre spate-o glugă-ncinge,
    Coapsele-n iţari le strânge,
    Spre-a-şi ascunde a sa faţă
    Pune-n cap o pălărie;
    Ca păstor curat să fie,
    Din un ram îşi face o caţă.
    Şi vicleana ligheoaie
    Ie subsoară o cimpoaie.
    Chiar ca Trifon îmbrăcat,
    Pe-a sa caţă rezemat,
    Lupu-ncet se-naintează,
    Când păstoriul repoza,
    De somn cânii se-ngâna,
    Dar nici turma era trează.
    Ipocritul, bucuros
    De prilej aşa frumos,
    Avu încă ş-o idee,
    Ca cu portul cel minţit
    Să înşele nemerit
    Şi un chiot să mai deie.
    Dar aceasta-i strică tot;
    Deschizând flămândul bot,
    Aşa foarte au urlat,
    Că pădurea-au răsunat.
    Se treziră la-acel ton
    Turma, cânii şi Trifon.
    Bietul lup se încurca
    Pe iţarii săi şi-n glugă,
    Încât nu putu să fugă,
    Nici macar a s-apăra.

    Un făţarnic cât d-ascuns
    Nu rămâne nepătruns.
    Sune-ursariul numa-n surle,
    Cine-i lup ca lup să urle.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA