Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Nestatornicia lucrărilor lumei

    Cântec de societate, compus în emigraţie
    1821


    Schimb toate ce s-află sub soare,
    Pre toate ce s-a născut,
    Că timpul pe aripi uşoare
    Nu stă pe loc un minut. (Bis)

    Legea ursitei în lume
    Toate supune la giug,
    C-a omului plânsuri şi glume
    Ca visuri vin şi iar fug.

    Pe-anului tânără frunte
    Abie cununi o încing
    Şi iacă pe coame cărunte
    De-albi fulgi norii amu ning.

    Acele ce-n Olimp domnează,
    Mii scânteioase lumini,
    Ascund lucitoarele rază
    Şi iar răsar mai senini.

    A traiului zilele însă,
    Ce-atât de repezi s-alung,
    Pe totdeauna sunt stânse
    Dacă apusul l-agiung.

    Acea fantazie uşoară,
    Învăpăietă de dori
    Ca fluturul schimbă şi zboară
    Să pască plăceri din flori.

    Dar cela ce floarei se-ncrede,
    În loc de dulce nectar,
    Ah, prea târziu simte şi vede,
    Buzele pline d-amar.

    Noi toţi dineoară în pace
    În dulce patrie am trăit,
    Dar astăzi fortuna desface
    Cele ce ieri a urzit.

    Voioasa plăcere ni ţine
    În a ei cerc astă zi;
    Aleu, cine ştie de mâine
    Unde şi cum noi vom fi?

    Dar tot aşa n-a să rămâie,
    Veni-va timpul mai bun;
    Nu-s turbure toate părâie,
    Nici norii nu tot s-adun!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA