Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Oaia şi mielul

    Spunea mielului odată
    Maica oaia: "Fătul meu,
    Eu sunt foarte întristată
    Cugetând la traiul tău.

    Ah, păstorul te va prinde,
    Abia gras te-i face un pic,
    Şi la măcelar te-a vinde,
    Ce călău altfeli i zic.
    Depărtat de l-a ta mumă,
    Acii cruzi şi răi tirani
    Te despoaie, te zugrumă
    Şi te vând apoi pe bani.
    De-altă parte se învită
    Lupul, ce-i cu dânşii văr,
    Ca şi el să te înghită
    Cu ciolane şi cu păr.
    C-un cuvânt, fără-ndurare
    Toţi pre tine te urăsc,
    Ş-abia traiul îţi răsare,
    Iacă-ndată îl răpesc!
    Chiar în contra însuşi firei,
    Mai bătrână eu fiind,
    Tocma-n mezul ominirei,
    Tinerel te văd pierind."
    Însă mielul, c-umelinţă,
    Zis-au: "Maică, al mieu odor,
    Cea mai mare a mea dorinţă
    Este tânăr ca să mor!
    Decât asta, a mea soartă
    Fi-v-atunce mult mai grea,
    Dacă-ntâi aş vede moartă
    Pe duioasa maica mea."




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA