Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Asachi

    Patima

    I

    La munceii din câmpie, la pădurea cea umbroasă,
    La cel râu care şerpează pintre înflorit ogor,
    L-adăpostul singuratic, lângă stânca-ntunecoasă,
    Întristat şi plin de gânduri singur umblu cu Amor.

    Că în cuget şi în sânu-mi port simţirea cea duioasă,
    Care n-a să stângă timpul, cel de toate stârpitor,
    Că rămâne suvenirul unei inimi credincioasă,
    Într-un eho ce-a să sune după ce eu voi să mor.

    Cele graţii şi frumseţe, ce-s a muzei mele teme,
    Le rezic la floricica ce se leagănă de vânt
    Şi mă tânguiesc la frunza care-n freamătul ei geme.

    La fiinţele naturei, câte împregiuru-mi sânt,
    Spun a inimei dorinţă ce sperează şi iar teme,
    Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt.

    II

    Auzit-au Apeninul eho a durerei mele,
    Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopţei clipă;
    Răsunat-au păn' la istru patimile cele grele,
    Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă.

    Din a lor somn se treziră aţipite păserele,
    Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă,
    Înalţară a lor frunte tupilate floricele,
    Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă.

    Mai lin curseră atunce ale râurilor unde
    Şi naiadele duioase au ieşit din râu, din mare,
    Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde.

    Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru care
    A mea inimă s-încinde la durere-mi nu răspunde,
    Nici din sânul ei s-aude un suspin de îndurare!

    III

    Acea aspră pătimire de o inimă-nfocată
    Într-atâta este deamnă ca amorul s-o aline,
    Încât, doamna me, eu nu ştiu de unde totdeauna vine
    Supra me să săgeteze o privire turburată.

    Zea de gheaţă, de oţele au de piatră diamantată
    Inima în sânul vostru ferecată parcă-o ţine,
    Unde nicŁ râul de lacrimi, nice-aprinsele suspine,
    Amar mie, eu simt astăzi că nu pot ca să răzbată.

    Deşi-n versul meu cel umil strălucinda-vă virtute
    Cerc să cânt ş-al vostru merit în toscană armonie,
    Care de l-a voastră faimă un eho să împrumute,

    Când ţintează sumeţ ochiul în a ceriului făclie,
    Întunericul îl ceartă numai câteva minute,
    Dar seninul feţei voastre totdeauna-i ascuns mie.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA