Gheorghe Asachi

Primăvara

Anacreontică

Neaua-n pământ ascunsu-s-au
Şi ceriu-i făr' de nori,
Se-nvăsc din nou iar arborii
De frunze şi de flori.

De-acum nu cade turbure
Apa din stânci în văi,
Râul cu line murmure
Curge pre-a sale căi.

Că-s toate-aice trainice
Anul ne-arată chiar,
Stelile apuindu-se
Din nou în ceri răsar,

Şi în căzuta epohă
Se-nnoiesc toate iar,
Dar cii ce-nghite tartarul
Mai mult nu mai răsar.

Ori cine dintre oameni
Ursita a întors,
Ca să nu taie Lahesis
Ce Atropo a tors?

O, nebunii fantastice
Dorirea a-şi ţinti
În cugete nesigure,
Având toţi a muri!

Deşerte-s măgulirile
Ce trec preste pământ
Ca o săgeată repede
Pe aripe de vânt!

Deci, la ceresc repaosul
Ţinteasc-al nostru dor,
Precum la dulcea patrie
Gândeşte-un călător!