Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Gheorghe Dem. Theodorescu

    Tudorel

    Foicica ulmului,
    La marginea drumului,
    Drumul Ţarigradului
    Şi schelii-mpăratului,
    Case-nalte s-au zidit,
    Cârciumioară s-a gătit
    Şi frumos că s-a boit.
    Dar cine mi le-a clădit?
    Savalaşi Tudor,
    Pazarghian Tudor,
    Heisicol Tudor.
    Foaie verde ş-o lalea,
    N-avea naiba ce lucra?
    Tudorel mi se-ndemna
    Şi de tânăr se-nsura,
    Frumoasă mândră lua;
    De frumoasă ce erea,
    Cârciumăreas-o punea,
    Ş-o chema, mări, Voica.
    Dar unde cârciumărea?
    La marginea drumului,
    Drumul Ţarigradului
    Şi schelii-mpăratului.
    Cine pe drum că trecea
    La cârciumă
    Se oprea,
    La Voichiţa
    Se uita
    Şi de dragul ei tot bea
    Beau-şi turcii
    Papucii,
    Ieniceri
    Hangerile,
    Croitori
    Foarfecile,
    Cirezari
    Cirezile,
    Rămâneau
    Cu pungile,
    De le oftau
    Buzele!
    Tudorel se-mbogăţea
    Şi, d-avere ce-şi avea,
    Îşi strângea
    Şi-şi cumpăra
    Catâraşi
    Cu gălbenaşi,
    Şi cirezi
    De boi d-ăi graşi,
    Herghelii
    De cai
    Frumoşi,
    Turme
    De juncani
    Spătoşi.
    Dar p-atât nu se lăsa,
    Ci-şi făcea Tudor, făcea
    Nouă late mori de vânt,
    Nouă mori pe subt pământ.
    Că nouă d-or măcina,
    Bănetul s-o aduna.
    Tudorel se-mbogăţea,
    Dar la biruri
    Mi-l punea
    Şi haraciuri
    Că-i cerea,
    Mare greu l-împresura.
    Şi da Tudor, şi mai da
    Tot pe ani
    Cinci pungi de bani,
    Şi p-o lună,
    Pungă plină.
    Şi da Tudor, şi mai da
    Nu da banii
    Cu punga,
    Ci da sacii
    Cu mâna,
    Lăscăi
    Cu dimirlia,
    Parale
    Cu baniţa,
    Dar de biruri
    Nu scăpa,
    De haraci
    Nu se plătea.
    Tudorel îmi sărăcea,
    Mare greu îl cuprindea
    Şi, de vedea şi vedea,
    Din guriţă că-mi grăia
    —Voico, soţioara mea,
    Io pe tine când te-am luat,
    Eram tânăr şi bogat,
    Şi mai mult m-am bogăţit
    De când, Voico, ne-am soţit.
    Dar câinii mahalagii
    Ne-a pârât pe la beşlii,
    La haraciuri
    Că m-a pus,
    Bănişorii
    Mi i-a scurs.
    Am vândut,
    Cum am putut,
    Catâraşi
    Pe gălbinaşi,
    Cirezile
    De boi
    Graşi,
    Herghelii
    De cai
    Frumoşi,
    Turme
    De juncani
    Spătoşi,
    Ale nouă mori de vânt
    Şi p-ale de subt pământ,
    Dar de bir
    Nu m-am plătit,
    De haraci
    Nu m-am scutit,
    Ş-am rămas sărac lipit.
    Mătură hambarele
    Prin toate colţurile
    Şi, de-i găsi făioară,
    Să mi-o cerni
    În sitişoară,
    S-o frămânţi
    În lăcrimioare
    Şi s-o coci
    La ţâţişoare,
    C-am să plec
    Din ţară-n ţară
    Ca s-ajung,
    Din sat în sat,
    Până-n târg
    La Ţarigrad,
    La cinstitul de-mpărat,
    Şi la el să jeluiesc
    Că nu-i chip să mai trăiesc.
    Şi Voichiţa, d-auzea,
    Lacrămile
    Că-i curgea;
    Hambarele
    Mătura,
    Făioară
    Că-mi găsea,
    D-o turtică
    Mi-i făcea;
    În lacrămi o frământa
    Şi la ţâţe
    I-o cocea,
    Şi în traistă
    I-o punea.
    Tudorel mi se gătea,
    Pe Voichiţa
    Săruta,
    Iar sărmana,
    Vai de ea,
    De foc mare leşina.
    Soacră-sa îmi alerga,
    Apă rece că-i punea,
    Pe Voichiţa deştepta.
    Tudorel că le grăia
    —Iacă, maică, nora ta,
    Păstreaz-o ca viaţa mea,
    La-ntoarcere s-o găsesc
    Aşa cum ţi-o dăruiesc.
    Tu, Voichiţo, soaţa mea,
    Să-ţi păstrezi tot mintea ta
    Şi cinstea măicuţă-mea,
    Că mă duc la Ţarigrad,
    La-nălţatul de-mpărat,
    Ca la el să jeluiesc
    Că n-am hal să mai trăiesc.
    Tudorel le cuvânta,
    Mâna mă-si-i săruta,
    Pe Voichiţa-mbrăţişa,
    Drumuleţu-şi apuca
    Şi la Poartă se ducea.
    Acolo, de-mi ajungea
    În genunchie-ngenunchea,
    Trei zile-n poartă şedea.
    Împăratul se uita,
    Din ciubuc tutun trăgea,
    Şi pe Tudor când vedea,
    Ciubucgiu-şi trimetea,
    La serai că mi-l chiema
    Şi din gură-l întreba
    —Pazarghian Tudor,
    Heisicol Tudor,
    Savalaşi Tudor,
    Pe la noi
    Ce-ai căutat,
    Averea cui
    Ţi-ai lăsat?
    —Preacinstitule-mpărat,
    Mare rău m-a-mpresurat;
    La haraciuri
    Am fost pus
    Şi la biruri
    Greu supus,
    Tot pe ani
    Cinci pungi de bani,
    Şi pe lună,
    Pungă plină.
    N-am dat banii
    Cu punga,
    Ci-am dat sacii
    Cu mâna,
    Lăscăi
    Cu dimirlia,
    Parale
    Cu baniţa.
    De haraci
    Nu m-am plătit
    Şi de bir
    N-am isprăvit,
    Dar de tot am sărăcit,
    Ş-am venit
    Să jeluiesc
    Că n-am hal să mai trăiesc.
    —D-alei, Tudor, Tudorel,
    Pazarghian Tudor,
    Savalaşi Tudor,
    Heisicol Tudor,
    Nu ştii c-ai mai avut
    Saxanale
    Cu parale,
    Sămăraşi
    Cu gălbenaşi,
    Cirezi multe
    De boi graşi,
    Herghelii
    De cai
    Frumoşi,
    Turme
    De juncani
    Spătoşi,
    Nouă mori
    Pe subt pământ
    Ş-alte nouă
    Mori de vânt?
    —Împărate,
    Le-am avut,
    Dar pe toate
    Le-am vândut,
    Şi haraciul
    Mi-am plătit,
    Să mă văz cortorosit,
    Cu măicuţa odihnit.
    Am plătit cât am putut,
    Dar de bir n-am mai avut,
    Ş-am venit să jeluiesc,
    Să mă laşi să sângeclesc,
    Că n-am hal să mai trăiesc!
    Împăratul, d-auzea,
    Nici mai mult că-l ispitea,
    Ci din gură-l întreba
    —De-ai venit să jeluieşti,
    Unde vrei să sângecleşti?
    Ori în Ţara Românească,
    Ori în a Moldovenească,
    Ori aici, în a Turcească?
    —Ba aici, în a Turcească,
    Că sunt oile
    Mai grase,
    Albinele
    Mai mieroase,
    Văcşioarele
    Mai lăptoase,
    Şi-st aproape
    Şi de case.
    Împăratul se-nvoia,
    Slobozenie
    Că-i da,
    Şi poruncă
    Poruncea
    Să strângă
    Cât o putea
    Din sangeacul care-o vrea,
    Tudorel că mi-şi pleca,
    Un vătaf cu el lua,
    Prin sangeacuri
    Că umbla,
    Zaharele
    Că strângea,
    Beilicuri
    Că punea,
    Mari averi
    Că aduna,
    Până mi se sătura.
    La doi ani şi jumătate,
    Frige-l
    Dorul,
    Gândul
    Bate
    Să se-ntoarcă
    De departe
    Pân-acasă
    La mă-sa
    Şi la draga
    Voichiţa.
    Două luni sângecluia
    Ş-alte două îmi trecea
    Până doru-l podidea,
    Şi-atunci, măre, ce făcea?
    La-mpăratul se-ntorcea
    Şi din gură mi-l ruga
    —Preacinstitule-mpărat,
    Io de-acas' când am plecat,
    Mămuşoara
    Mi-am lăsat
    Nemâncată,
    Nebăută,
    De nevoie
    Doar ştiută.
    Pân-acum am tot răbdat
    De măicuţă depărtat,
    Acum dor m-a apucat,
    Ochi de lacrămi mi-au secat;
    Părul mi s-a cărunţit,
    Mustăcioara-mi s-a lungit,
    Dor de ducă mi-a venit.
    Să-mi dai voie să mă duc,
    Doar cu suflet s-o apuc,
    Şi ce-o vrea măria-ta
    Din avere tot mi-o da.
    Împăratul l-asculta,
    Voie bună că-i dădea
    Şi-averea-i dăruia
    Saxanale
    Cu parale,
    Sămăraşi
    Cu gălbenaşi,
    Cirezi multe
    De boi graşi
    Şi turme
    De juncănaşi.
    La-mpăratul se-nchina,
    Mâna, poala-i săruta,
    Ziua bună că-şi lua,
    Ciobănaşii că-şi tocmea
    Şi spre casă se-ntorcea.
    Merg pe cale
    Tot cântând,
    Din cavale
    Şuierând,
    Ciobănaşii
    Tot jucând,
    Măgăruşii
    Tot zbierând,
    Juncănaşii
    Şir mergând
    Şi boi graşii
    Rumegând.
    Mergu-şi ziua şi noaptea
    Până iată-mi ajungea
    Cam la drumul jumătate;
    Făr-odihnă, nu se poate!
    Atunci turmele oprea
    Şi din gură le grăia
    —D-alei, voi, vătafilor,
    D-alei, voi, ciobanilor,
    Încet cu cirezile,
    Încet cu oiţele;
    Nu tăiaţi
    Drumurile
    Şi nu călcaţi
    Florile,
    Să le pască mielele.
    Io nainte-o să v-apuc,
    Io nainte-o să mă duc;
    Până voi că mi-eţi sosi,
    Io tainul v-oi găti
    Şapte buţi oi destupa,
    Simbrioara că v-oi da,
    Şi pe trei v-oi însura,
    În Domnul v-oi cununa,
    Ca să fim ca nişte fraţi,
    Toţi de lume lăudaţi;
    Pâine, sare c-am mâncat
    Şi cu toţi am asudat!
    Tudorel, de le grăia,
    Călişor încălica,
    Într-o fugă
    Se ducea,
    Pân-acasă
    Mi-ajungea.
    Deştiul chieie că făcea,
    Porţile că descuia
    Şi la pimniţi năvălea,
    Că de mult, de când plecase,
    Vin în gură nu băgase.
    El în pimniţă intra,
    Buţi pe rând tot încerca
    Cerca una, cerca două,
    Cerca, măre, pân'la nouă.
    Tudorel mi se-mbăta,
    De gârlici se-mpiedica,
    Jos cu faţa mi-şi cădea,
    Somn adânc îl cuprindea.
    Iată, măre, se-ntâmplase
    Mă-sa noaptea că visase
    Şi din somn se deşteptase.
    Ea din somn se deştepta,
    Sete mare c-o ardea,
    Limba-n gură-i dogorea
    Şi Voichiţii că-i zicea
    —Voică, Voică, nora mea,
    Mi-te scoală, maică, scoală
    Ş-adu mie vin în oală,
    C-aşa sete n-am avut
    De când maica m-a făcut.
    Voica,-ndată
    Ce-auzea,
    Numa-n iie
    Se scula,
    Oala-n mână
    Că lua,
    Lumânarea
    C-aprindea,
    În gârlici că se ducea
    Şi de el se-mpiedica.
    Lumânarea
    Că stingea,
    Ulceluşea
    Că spărgea,
    Îndărăt mi se-ntorcea
    Şi, de frică, ea zicea
    —Maică, maică, soacra mea,
    Nu ştii c-am să-ţi spui ceva!
    Unul pimniţa ne-a spart,
    Buţile c-a încercat,
    A băut pân' s-a-mbătat
    Şi-n gârlici mi s-a culcat.
    Io de el m-am piedicat,
    Lumânarea
    C-am scăpat,
    Ulceluşea
    Mi s-a spart!
    Soacră-sa, unde-auzea,
    Mâna-n cui că mi-şi punea,
    Lua biciul de curea
    Şi da-n Voica cât putea,
    Şi da-n Voica d-o bătea
    Şi din gură-o suduia
    —Hei, căţea
    De nora mea,
    De când Tudor mi-a plecat,
    Tu ibovnic ţi-ai luat,
    Banii de pe vin i-ai dat
    Şi cu el te-ai sărutat,
    Ba-l aduci până-n gârlici,
    Parcă io n-aş fi p-aici!
    Voica, biet, se văieta
    Şi din gură-i răspundea
    —Ba mă jur, maică, pe sare,
    Pe pâine, pe lumânare
    Şi pe sfintele icoane!
    De când Tudor mi-a plecat,
    Nimeni nu m-a sărutat,
    Ibovnic nu mi-am luat,
    De vinul ce s-a vândut
    Grijă mare c-am avut,
    Şi la tine c-am venit,
    Banii-n mână i-ai primit.
    Soacră-sa n-o asculta,
    Lumânare c-aprindea,
    O frânghie că-ndoia
    Şi ca ştreangul o făcea;
    Pe-ntuneric se ducea
    În gârlici că ajungea,
    Peste Tudor că dedea,
    După gât că i-l punea
    Şi trăgea şi iar trăgea,
    Şi din gură tot zicea
    —Trage bine, nora mea,
    De nu ţi-e inimă rea
    Şi de nu e vina ta!
    Tudor sufletul îşi da,
    Iar mă-sa
    Şi Voichiţa
    Tocma-n pimniţă-l băga,
    După buţi îl ascundea.
    Vreme multă nu trecea,
    Turmele
    S-apropia
    Şi cirezile
    Sosea.
    De departe s-auzea
    Clopotele
    Răsunând,
    Căvălaşele
    Cântând,
    Măgăruşii-n oi zbierând.
    Şi la poartă când sosea,
    Ciobănaşii mi-l striga
    —Ia te scoală, Tudore,
    Şi deschide porţile,
    Să-i băgăm averile;
    Ia destupă
    Buţile
    Şi ne udă
    Buzele,
    Că ni-s arse gurile!
    Tudorel nu le răspunde,
    Că n-are, măre, de unde;
    Numai Voica se scula,
    Soacrii-si de veste-i da
    Şi cu roche se-mbrăca.
    Zorile
    Se revărsa,
    Porţile
    Se descuia
    Şi averile
    Intra
    Saxanele
    Cu parale,
    Sămăraşi
    Cu gălbenaşi,
    Cirezi multe
    De boi graşi
    Şi turme de juncănaşi.
    Toate-n curte de intra,
    Loc de pus nu se găsea,
    Aşa multe că erea!
    Voica şi cu soacră-sa
    Înainte
    Le ieşea,
    Toate-averile
    Primea,
    Masă mare
    Le-ntindea,
    Zece buţi de vin scotea
    Şi frumos îi ospăta.
    Dar la masă ce vorbea?
    Că Tudor,
    De dor
    Fierbinte,
    Se pornise mai-nainte
    Să găteasc' hambarele
    Şi toate coşearele,
    Să-şi puie averile.
    Atunci toţi înmărmurea
    Ş-unul p-altul
    Se-ntreba,
    Când... vătaful
    Neculcea
    În gârlici se scobora,
    După buţi că-mi căuta
    Şi pe Tudor mi-l găsea,
    Îngheţat şi omorât,
    Cu frânghie
    Strâns de gât,
    Dup-o butie
    Târât.
    El, afară de-l scotea,
    'N sus cu faţa
    Mi-l punea,
    Iar Voichiţa
    De-l vedea,
    Cu mâini părul
    Că-şi smulgea,
    Lângă dânsul
    Leşina.
    Mă-sa-ndată c-alerga
    Şi, pe Tudor când vedea,
    Din teacă
    Cuţit trăgea,
    În inimă
    Şi-l băga,
    Peste fii-su mi-şi cădea,
    La un loc doi morţi era.
    Jale multă s-auzea,
    Lacrămi multe se vărsa.
    Stau ciobanii
    De-l plângea,
    Din cavaluri
    Mi-l jelea
    Zbieretul
    Oiţelor,
    Ca plânsul
    Surorilor,
    Urletul
    Dulăilor,
    Ca oftatul
    Fraţilor.
    Ei pe Tudor mi-l scălda,
    Mai frumos îl premenea
    Coşciug unii
    Mi-i făcea,
    Groapă alţii
    Mi-i săpa
    Lui Tudor şi maică-sa.
    La biserică-i îngropa,
    Cruce mare le punea,
    Îndărăt că se-ntorcea
    Şi la masă
    S-aşeza.
    Din pomană
    Le mânca
    După cum e datina.
    Foicică ş-o lalea,
    Voica, măre,
    De vedea
    Că rămânea
    Singurea,
    Soţior că-şi alegea
    P-un cioban mai tinerel,
    Tinerel
    Şi frumuşel,
    Semănând cu Tudorel.
    Ea de mână
    Că-l lua,
    La biserică
    Mi-l ducea,
    La icoane-ngenunchea,
    Trei mătanii că făcea,
    Voie Domnului cerea
    Şi popa mi-i cununa,
    După legea creştinească,
    De ei să se pomenească.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA