| Afaceri / Texte legislative |
GHID din 11 iulie 2011 de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale si aromatice
GHID din 11 iulie 2011 de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale si aromatice
|
Plantele medicinale au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri in lupta organismului uman cu boala. Stiinta moderna a demonstrat acum efectul subtil pe care acestea il au asupra corpului.
In cautarea celor necesare traiului, omul a observat ca anumite plante, puse pe rani, alinau durerea, favorizand cicatrizarea acestora, iar altele, consumate, vindecau unele boli.
Cultivarea plantelor medicinale si aromatice este favorizata de conditiile pedoclimatice din tara noastra. Varietatea conditiilor naturale imprima o diversitate a speciilor, care reprezinta o sursa de material vegetal pentru medicina si alimentatie.
Ghidul de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale vine in sprijinul agricultorilor, punandu-le la dispozitie principalele elemente tehnologice pentru obtinerea unor recolte de calitate si asigurand profitabilitate.
Introducere
Scopul elaborarii Ghidului de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale si aromatice este de a crea o structura de baza care sa puna in evidenta elementele tehnologice specifice principalelor plante medicinale si aromatice cultivate in tara noastra.
Baza legislativa pentru elaborare este Legea nr. 491/2003 privind plantele medicinale si aromatice, precum si produsele stupului, republicata.
Ghidul este structurat pe 4 capitole, care cuprind recomandari referitoare la verigile tehnologice de urmat in scopul obtinerii unor productii corespunzatoare, utilizarea sa fiind voluntara.
Prezentul ghid a fost elaborat cu avizul Comitetului tehnic al plantelor medicinale si aromatice si al produselor stupului, care este organizat si functioneaza potrivit prevederilor Legii nr. 491/2003, republicata.
Utilizarea ghidului va avea drept rezultat imbunatatirea activitatii in sectorul plantelor medicinale si aromatice.
Pe baza Ghidului de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale si aromatice, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale elaboreaza normele tehnice de producere si comercializare a plantelor medicinale si aromatice.
Pentru perioada urmatoare, se apreciaza o crestere a suprafetelor cultivate cu plante medicinale si aromatice, precum si a sortimentului de specii cultivate, avand in vedere adaptabilitatea celor mai importante dintre acestea la conditiile naturale specifice.
Ghidul de buna practica pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale si aromatice a fost elaborat in colaborare cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultura Fundulea.
CAPITOLUL I: Aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale si aromatice
1.1. Generalitati
Plantele medicinale si aromatice sunt cunoscute din Antichitate, vechile civilizatii aducandu-si contributia la cunoasterea si utilizarea unui numar cat mai mare de specii. Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibila si cunoasterea substantelor active (principii active) din plante.
In productia de plante medicinale si aromatice calitatea produselor este data de continutul in principii active. Cantitatea de principii active din planta este conditionata de factorii ecologici, de zonarea speciei, de tehnologia de cultura, de valoarea biologica a cultivarului (populatie, soi, hibrid etc.) si, nu in ultimul rand, de modalitatile de prelucrare primara si, respectiv, secundara.
La alegerea unei specii pentru un anumit areal de cultura se are in vedere complexitatea interactiunii diferitilor factori de vegetatie, astfel incat sa se asigure un raport optim intre conditiile pedoclimatice si cerintele biologice ale plantelor. Se evita astfel situatiile in care conditiile naturale pot determina cresterea productiei de biomasa vegetala in detrimentul continutului in principii active.
1.2. Zonare
Prin zonarea culturilor se intelege stabilirea zonelor de favorabilitate ale acestora, pe baza confruntarii conditiilor naturale ale arealului respectiv cu cerintele biologice ale speciilor ce urmeaza sa se cultive. Aceasta planificare are un grad inalt de dificultate, deoarece, spre deosebire de alte grupe de plante cultivate, la amplasarea in teritoriu a speciilor medicinale si aromatice, pe langa obtinerea unor cantitati maxime de masa vegetala, trebuie avut in vedere si nivelul ridicat al continutului in principii active. Sunt frecvente cazurile in care conditiile naturale sunt favorabile producerii cantitatii corespunzatoare de materie prima vegetala, dar acestea actioneaza in detrimentul continutului in principii active sau al compozitiei acestora. Astfel, se cunoaste ca diferitele conditii pedoclimatice nu influenteaza continutul total in alcaloizi la Papaver somniferum. Temperaturile mai scazute si umiditatea mai accentuata, mai ales in perioada formarii si maturarii capsulelor, sunt defavorabile insa acumularii morfinei, in schimb, ele influenteaza pozitiv continutul in codeina. In zonele situate mai la nord, in comparatie cu regiunile din Ucraina, s-a constatat ca procentul de ulei in frunzele de Mentha piperita este mai mare cu 12-13%. Paralel cu cresterea nivelului continutului in ulei sporeste si cel de mentol.
Pe de alta parte, solul si umiditatea din sol influenteaza semnificativ productia de herba la aceeasi planta; solul nisipos si mai umed este mai indicat decat cel greu si cu deficit in umiditate. Cu cat clima este pronuntat continentala, la Matricaria chamomilla predomina exemplare cu habitus necorespunzator si cu continut mai redus in azulene.
Din cele cateva exemple, reiese ca factorii pedoclimatici au o influenta apreciabila asupra formarii si acumularii principiilor active, precum si asupra cresterii si dezvoltarii plantelor medicinale si aromatice.
Nu trebuie sa se ignore insa faptul ca aceste influente se manifesta pe fondul insusirilor ereditare existente in materialul cu care se lucreaza. In stadiul actual, in tara noastra, la elaborarea lucrarii de zonare s-a avut in vedere plasticitatea ecologica accentuata a majoritatii speciilor de plante medicinale si aromatice si s-au delimitat doua zone mari de cultivare, luandu-se in considerare cei mai importanti factori de vegetatie.
Astfel, s-au nominalizat o zona umeda si racoroasa, cu precipitatii de 600-750 mm anual si temperaturi medii anuale cuprinse intre 7,5 si 8,5°C (regiunile subcarpatice, depresiunile intramontane etc.), si o zona uscata si calduroasa, cu un regim pluviometric care variaza intre 475 si 600 mm, cel termic fiind cuprins intre 10 si 11°C (campiile Baraganului, Burnazului, Olteniei, Timisului, Moldovei si Podisul Dobrogei). In cadrul acestor zone mari exista, bineinteles, diferentieri de relief, sol, lumina, microclimat, care, la randul lor, creeaza subzone cu grade diferite de favorabilitate pentru culturile de plante medicinale si aromatice.
1.3. Conditiile de clima si sol
Avand conditii foarte variate de clima si sol, tara noastra are o flora diversificata si bogata. Optimizarea conditiilor de crestere si dezvoltare a plantelor se realizeaza in functie de cerintele biologice privind temperatura, apa, lumina si solul.
Pentru a parcurge un ciclu de vegetatie, o specie are nevoie de o anumita cantitate de caldura, exprimata in constanta termica (suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 5°C), avand valori cuprinse intre 900°C si 2200°C pentru majoritatea plantelor medicinale si aromatice.
Cerintele de temperatura sunt influentate de originea speciei, astfel incat fiecare faza fenologica are un optim de temperatura ce variaza intre 18°C si 25°C, cu maxime care nu trebuie sa depaseasca 35°C.
In general, temperaturile moderate favorizeaza producerea de biomasa vegetala, in timp ce temperaturile ridicate determina acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esentiale. Plantele medicinale si aromatice manifesta cerinte moderate de apa, nivelul optim realizandu-se la cca. 70% din capacitatea totala de retinere a apei. Totusi, in timpul proceselor de crestere si dezvoltare a plantelor, apar unele faze critice cum ar fi germinatia (cu precadere la speciile cu seminte mici si foarte mici), fenofaza de imbobocit-inflorit, formarea organelor subterane etc. In ceea ce priveste factorul lumina, majoritatea plantelor medicinale si aromatice sunt heliofile si se caracterizeaza printr-o anumita fotoperiodicitate, distingandu-se, in acest sens, plante de zi scurta, plante de zi lunga si plante care nu reactioneaza la lungimea zilei.
Cerintele legate de sol se refera in mod deosebit la structura si textura, prin prisma faptului ca majoritatea plantelor au seminte mici si foarte mici si necesita, in primele stadii de dezvoltare, un raport favorabil intre aer, apa si substante nutritive.
Proprietatile chimice ale solului trebuie sa corespunda necesitatilor de micro si macroelemente. Reactia solului, exprimata printr-un pH neutru, asigura cele mai bune conditii de crestere si dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Imbunatatirea compozitiei chimice a solului prin folosirea ingrasamintelor si a amendamentelor pentru corectarea reactiei solului determina obtinerea unei productii de biomasa vegetala corespunzatoare.
1.4. Tehnologia de cultivare
Tehnologiile de cultivare la plantele medicinale si aromatice sunt determinate de specie si tipul de cultura (anuala, bienala si perena), de organul de planta recoltat (herba, frunze, flori, radacini etc.) si de zona de cultura (la speciile cu plasticitate ecologica mare).
1.4.1. Rotatia
Culturile de plante se infiinteaza pe terenuri cu grad redus de imburuienare, plane sau cu expozitie sudica, pe care s-au realizat lucrari agrofitotehnice specifice speciilor prasitoare ori leguminoase.
Asolamentul reprezinta una din cele mai importante masuri agrofitotehnice pentru sporirea productiei. Revenirea pe acelasi teren se face dupa cel putin 4 ani (datorita unor boli si a imburuienarii specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale.
Culturile bienale sau perene se amplaseaza in afara asolamentului, care la plantele medicinale si aromatice trebuie sa fie mixt.
1.4.2. Fertilizarea
Aplicarea de ingrasaminte determina atat cresterea productiei de materie prima vegetala, cat si ridicarea continutului in principii active.
La stabilirea dozelor de ingrasaminte se va tine seama de aceleasi elemente ca si la celelalte culturi (consumul specific, recolta scontata, gradul de aprovizionare a solului in elemente nutritive, planta premergatoare) si se va avea in vedere influenta fiecarui element fertilizant asupra productiei de masa vegetala si a continutului in principii active.
Ingrasamintele chimice cu micro sau macroelemente se utilizeaza in functie de agrofondul existent, de raportul elementelor specifice fiecarei specii si de productia de principii active urmarita. La culturile de plante medicinale si aromatice, aplicarea ingrasamintelor chimice cu macroelemente (azot, fosfor, potasiu etc.) se face, de regula, la intrarea in toamna (a se vedea codul bunelor practici), la lucrarile de baza ale solului si fazial in timpul perioadei de vegetatie, prin fertilizare extraradiculara, folosind ingrasamintele foliare. Epoca de aplicare, modul si doza sunt stabilite in functie de specie, tehnologia de cultivare, zona, sol etc.
Dozele orientative de ingrasaminte chimice sunt de 40-100 kg/ha azot, 40-80 kg/ha fosfor, 30-60 kg/ha potasiu, dar acestea se vor stabili tinand seama de elementele aratate mai sus. Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica sub aratura adanca, iar cele cu azot la pregatirea patului germinativ, in cazul plantelor anuale. La culturile bienale si perene, azotul se aplica atat la pregatirea patului germinativ, cat si la iesirea din iarna (a se vedea codul bunelor practici).
Ingrasamintele organice (de exemplu gunoiul de grajd) trebuie sa fie bine fermentate si se aplica la speciile anuale. Gunoiul de grajd incorporat sub aratura adanca in doza de 20-40 t/ha este bine valorificat de plantele cu perioada lunga de vegetatie, cum sunt culturile perene, precum si de cele la care se recolteaza masa vegetativa.
1.4.3. Lucrarile solului
Operatiunile care se executa cu diferite masini si utilaje asupra soiului si sunt practicate cu scopul de a afana, marunti, nivela solul, de a incorpora ingrasamintele si amendamentele si de a combate prin metode preventive buruienile, bolile si daunatorii din culturile de plante medicinale si aromatice poarta denumirea generica de lucrarile solului.
O contributie semnificativa a lucrarilor solului o reprezinta faptul ca semanatul sau, respectiv, plantatul se va face in conditii optime, iar plantele vor gasi conditii bune de germinare, rasarire, crestere si dezvoltare, premisele unei recolte bune si de calitate superioara.
In cadrul unei tehnologii de cultura, lucrarile solului reprezinta o veriga importanta si, de aceea, este necesar sa fie efectuate in cele mai bune conditii. Astfel, fermierul trebuie sa cunoasca unele particularitati ale terenului, tipul de sol, prezenta buruienilor-problema, unele caracteristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare si a indicilor de executie.
Pe terenurile in panta, lucrarile se vor efectua de-a curmezisul pantei. De asemenea, resturile vegetale trebuie maruntite foarte bine inainte de aratura cu o grapa cu discuri, pentru a nu ingreuna efectuarea araturii si a celorlalte lucrari. Lucrarile solului trebuie sa fie efectuate pe cat posibil in intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minimum de consumuri energetice.
In functie de specia cultivata, se executa mai multe lucrari ale solului. Numarul de lucrari si ordinea de executare a acestora definesc sistemul de lucrari ale solului. Cea mai importanta lucrare este aratura, care se poate efectua de obicei la 15-20 cm adancime (pentru unele specii trebuie executata mai adanc, la 20-30 cm).
Lucrarile solului trebuie sa cuprinda obligatoriu un dezmiristit, imediat dupa recoltarea plantei premergatoare, executat cu grapa cu discuri, pentru maruntirea resturilor vegetale si a buruienilor.
Aratura de baza se efectueaza vara sau toamna si, daca nu s-a putut realiza ori in cazul infiintarii culturilor succesive, poate fi inlocuita prin trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fara cormana, pentru a mobiliza solul pe o adancime de 18-22 cm. Atunci cand solul este prea uscat, dupa recoltarea plantei premergatoare, in toamna, se poate inlocui aratura cu lucrari cu grapa cu discuri grea. Intretinerea araturii si nivelarea terenului se pot executa imediat dupa aratura sau primavara, concomitent cu pregatirea patului germinativ.
Pregatirea patului germinativ se realizeaza chiar inainte de semanat, pentru a nu crea conditii de pierdere a apei din sol. Aceasta lucrare se poate face cu un combinator, pentru maruntirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminte foarte mici (mustar alb, maghiran, salvie, negrilica), precum si cu o grapa cu discuri in agregat cu o grapa cu colti reglabili. In practica curenta este recomandat combinatorul.
Tavalugitul se poate executa atunci cand terenul este prea afanat inainte de semanat sau atunci cand semintele speciei cultivate sunt prea mici si trebuie sa se creeze conditii optime de umiditate pentru germinatie.
1.4.4. Semanatul si plantatul
Semintele sau materialul de plantat trebuie sa corespunda standardelor sub aspectul germinatiei, puritatii, componentei botanice, starii sanitare.
Epoca de semanat difera de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru infiintarea unei culturi depinde de specie, zona, conditiile agrometeorologice etc.
Plantele medicinale se inmultesc prin seminte sau organe vegetative. Datorita particularitatilor biologice specifice si semintelor foarte mici ale unor plante medicinale si aromatice este necesar sa se produca rasad, care apoi se planteaza in camp. Rasadul se produce in paturi semicalde sau in straturi reci.
Plantarea rasadului sau a diferitelor organe vegetative folosite ca material de inmultire se realizeaza, de obicei, in zilele noroase, dimineata sau seara. Udarea rasadurilor se face conform cu metodele de irigare.
Epoca de semanat la plantele aromatice si medicinale este foarte diferita. Semanatul direct in camp se poate efectua primavara, la sfarsitul verii, toamna sau in pragul iernii.
Foarte multe specii se seamana primavara timpuriu (coriandrul, macul, mustarul) sau, mai tarziu, in urgenta a II-a (anghinarea, busuiocul, cimbrul de gradina).
Semanatul la sfarsitul verii (august-septembrie) se practica la unele plante ca angelica, musetelul, la care se urmareste formarea din toamna a unei roze te de frunze pentru a rezista peste iarna.
Toamna, incepand cu sfarsitul lunii septembrie si pana in octombrie, se planteaza levantica, menta, cimbrul de cultura.
Semanatul in pragul iernii reprezinta epoca optima pentru multe specii de plante medicinale si aromatice si se executa in luna noiembrie, cand temperatura medie zilnica scade sub 5°C; in acest caz rasarirea are loc primavara devreme (serlai, degetel, luminita-noptii).
Distanta intre randuri la semanat este diferita in functie de specie; de exemplu, la mustar este de 12,5 cm, la chimen 50 cm, ajungand si pana la 100 cm la levantica.
Norma de samanta depinde de densitatea necesar a se realiza, masa a 1.000 de boabe (MMB) si de alte insusiri de calitate ale semintelor, respectiv puritatea si germinatia.
Adancimea de semanat reprezinta un factor important intrucat multe plante au seminte mici. Aceasta este cuprinsa intre 0,3-5 cm.
1.4.5. Lucrari de ingrijire
O prima lucrare care se executa primavara este grapatul si se efectueaza la culturile ce au fost infiintate toamna. Distrugerea crustei si a buruienilor, precum si afanarea solului intre randuri se realizeaza prin prasile mecanice si/sau manuale, iar pe randuri prin prasile manuale.
O lucrare dificila si costisitoare, specifica plantelor medicinale si aromatice, este plivitul, care se realizeaza manual, uneori facandu-se concomitent cu raritul. Lucrarile mecanice si manuale de intretinere se fac ori de cate ori este nevoie.
Combaterea chimica a buruienilor se executa numai in mod exceptional, pe terenurile cu grad ridicat de imburuienare, folosind erbicide sistemice in doze minime recomandate.
Aplicarea pesticidelor in general si in special a erbicidelor in culturile de plante medicinale si aromatice ridica numeroase probleme legate de absorbtia substantelor active in organele plantei, care ulterior sunt supuse procesului de prelucrare-extractie si in mod inevitabil de concentrare. De aceea, folosirea unor metode de combatere integrata a buruienilor in culturile de plante premergatoare, a unor terenuri cu grad redus de imburuienare sau a unor metode de agricultura ecologica reprezinta solutii sigure si curate de obtinere de biomasa vegetala de plante medicinale si aromatice.
Irigarea culturilor este necesara in zonele cu deficit de umiditate sau la speciile care necesita multa apa, caz in care se va efectua concomitent cu fertilizarea. Momentele optime de udare sunt diferite in functie de specia cultivata, dar si de conditiile climatice. Trebuie avute in vedere, cu prioritate, udarile din lunile secetoase - aprilie, iunie sau iulie - caracteristice tarii noastre.
Combaterea bolilor si a daunatorilor se poate face preventiv, prin tratamente la samanta si rotatie, si direct in camp. Modul de folosire a insectofungicidelor, concentratia si epoca de administrare depind de tipul agentului patogen, de tipul produsului folosit in combatere etc.
CAPITOLUL II: Elemente din tehnologia de cultivare a principalelor plante aromatice si medicinale cultivate in Romania
CAPITOLUL III: Recoltarea plantelor medicinale si aromatice
Recoltarea reprezinta prima etapa in prelucrarea primara a produsului vegetal, prin care acesta este pregatit pentru utilizarea in diferite ramuri ale industriei. Recoltarea in conditii optime este determinanta pentru obtinerea materiei prime de calitate si, in aceeasi masura, pentru un randament de prelucrare crescut.
Desi pare o operatie simpla, recoltarea nu poate fi efectuata decat de persoane cu cunostinte minime de botanica, fiziologie vegetala si farmacognozie.
Colectarea necorespunzatoare a organelor vegetative, prematura sau tardiva, uscarea neglijenta ori conservarea neadecvata pot duce la compromiterea produsului.
Plantele medicinale si aromatice rezulta din culturi (a) si din flora spontana (b).
Indiferent de sursa, recoltarea trebuie sa indeplineasca, in general, aceleasi conditii, cu mentiunea ca la speciile recoltate din flora spontana trebuie evitata recoltarea excesiva, in vederea prevenirii disparitiei biodiversitatii.
3.1. Recoltarea plantelor medicinale si aromatice obtinute din culturi
Recoltarea reprezinta momentul hotarator in stabilirea volumului productiei si a calitatii acesteia.
De la plantele medicinale se recolteaza unul sau mai multe organe de la suprafata solului (frunze, flori, inflorescente, seminte sau planta intreaga in diferite faze de vegetatie) si organe subterane (rizomi, radacini, tuberculi, bulbi), care constituie materia prima vegetala ce contine principii active (uleiuri volatile, glicozizi, alcaloizi etc.). Materia prima vegetala poarta denumirea genului si a organului recoltat (de exemplu: Salviae folium).
In general, recoltarea se face pe timp frumos, mai pretentioase din acest punct de vedere fiind speciile de la care se recolteaza florile, frunzele si herba. In cazul organelor subterane, recoltarea nu este atat de mult influentata de mersul vremii.
Momentele prielnice pentru recoltarea materiei prime vegetale la plantele medicinale si aromatice:
Recoltarea reprezinta intre 30 si 80% din totalul lucrarilor efectuate la o cultura in cursul perioadei de vegetatie.
Conditionarea primara, uscarea, controlul preliminar, ambalarea, precum si modul de pastrare influenteaza puternic calitatea materiei prime vegetale.
Uscarea se poate face pe cale naturala, la soare sau la umbra, sau pe cale artificiala. In timpul uscarii produsul se intoarce pentru a evita decolorarea, incingerea si deprecierea calitatii.
Dupa uscare, produsul se sorteaza pe calitati, se ambaleaza, se eticheteaza si se pastreaza pana la livrare. Florile si frunzele cand sunt uscate fosnesc la atingere, iar radacinile se rup cu zgomot la indoire.
Cantitatea de produs la m3 si durata uscarii la umbra a plantelor medicinale si aromatice
Determinarea calitatii se face pe loturi, examinandu-se (la probele ridicate) dimensiunea, culoarea, mirosul, corpuri straine, umiditatea si continutul in principii active.
Ambalarea materiei prime vegetale se face diferentiat, in functie de specie si de organul folosit, utilizandu-se saci de panza sau de polietilena, lazi, cutii de tabla etc. De regula, in saci de panza se ambaleaza florile, frunzele, fructele, semintele si radacinile. Produsele care pot fi presate (radacini, rizomi, parti aeriene, frunze) se taseaza cu prese de balotat, apoi se ambaleaza in panza de sac.
Organele care contin principii active mai putin stabile (usor degradabile la soare si la lumina) se ambaleaza in saci de hartie. In cutii de tabla (in interior cu strat de protectie) se ambaleaza frunzele de degetel pulverizate, cornul secarei etc.
Etichetele (una vizibila si una in ambalaj) contin numele si adresa furnizorului, numele produsului (in limbile romana si latina), numarul lotului, masa, termenul de garantie, numele celui care a efectuat ambalarea si norma interna care reglementeaza calitatea.
Pastrarea pana la livrare se face in incaperi uscate si aerisite, ferite de lumina soarelui si de mirosuri straine. Produsele toxice se pastreaza in incaperi separate, indicandu-se acest fapt prin marcaje si inscriptii.
3.2. Conditii de recoltare a plantelor medicinale si aromatice din flora spontana
a) administrative
1. Planificarea tehnica: denumirea arealului de recoltare, a speciilor care urmeaza a fi recoltate, modalitatile de colectare, capacitatea si conditiile de transport si stocare, verificarea personalului implicat in proces.
2. Obtinerea aprobarii pentru recoltare (respectarea legislatiei referitoare la conservarea biodiversitatii naturale si protectia mediului).
b) de executie
1. Modalitati de recoltare:
- mecanizat (mai putin frecvent in flora spontana): cu combina, pluguri, dislocatoare, cositori si tocatoare; este necesar sa existe instructiuni clare referitoare la curatarea masinilor de recoltat, intrucat puritatea speciilor recoltate este foarte importanta.
- manual: seceri, coase, cutite, cazmale, piepteni speciali.
2. Conditiile de recoltare se refera, pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale perioadei in care se colecteaza plantele: vreme calda, fara precipitatii; la unele specii sunt mentionate momente optime, cum ar fi: pe roua (petale de trandafir) si, pe de alta parte, la fenofaza optima (momentul de vegetatie in care planta are cel mai bun potential productiv si calitativ).
3. Tipuri de organe ce pot fi recoltate:
- Mugurii (gemmae) se recolteaza primavara, odata cu inceperea circulatiei sevei, uneori chiar de la sfarsitul lunii februarie. Se recolteaza cand sunt complet dezvoltati, inainte de deschidere. De exemplu: muguri de brad, de plop, nuc, coacaz etc.
- Scoarta (cortex) se recolteaza primavara, dupa inceperea circulatiei sevei, deoarece in aceasta perioada se desprinde mai usor. De obicei scoarta se recolteaza de pe ramurile si tulpinile plantelor de cel putin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distante de 20-30 cm si apoi longitudinale. De exemplu: crusin, salcie etc.
- Frunzele (folium) se recolteaza numai pe timp frumos si uscat. In general, momentul optim se considera a fi perioada de dinainte si pe durata infloririi plantei. Se urmareste recoltarea frunzelor ajunse la maturitate, intregi, neatacate de boli si daunatori si in vegetatie; de exemplu: patlagina, podbal, papadie, menta etc.
- Iarba (herba) se recolteaza in special in perioada de inflorire. De la speciile anuale se colecteaza toata partea aeriana, iar de la cele perene iarba va fi taiata deasupra partii lignificate. De exemplu: sunatoare, sulfina, sovarv, rostopasca, coada-soricelului.
- Florile (flores) se recolteaza la un anumit stadiu de imbobocire, determinat in functie de nivelul de principii active acumulat. De exemplu: trandafir, salcam, lavanda, soc, paducel etc.
- Semintele (semen) se recolteaza la maturitate deplina, moment recunoscut dupa culoare si forma. De exemplu: coriandru, castane, maces, dracila etc.
- Radacinile (radix), rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus) si tuberculii (tubera) se recolteaza toamna, la sfarsitul perioadei de vegetatie, cand sunt mai bogate in principii active sau primavara, inainte de intrarea in vegetatie. De exemplu: tataneasa, brusture, cicoare, lemn-dulce etc.
4. Conditiile de calitate se refera la:
- caracterizarea biomorfologica si botanica a speciilor: aspect, culoare, miros, gust, descriere botanica macro- si microscopica, puritate (corpuri straine si impuritati minerale);
- caracterizarea chimica a produselor include determinarea cantitativa a compusilor chimici raspunzatori pentru efectul terapeutic: glicozizi, alcaloizi, carotenoizi, uleiuri volatile, pigmenti etc.;
- determinarea nivelului de contaminanti (pesticide si metale grele) din plante.
In functie de destinatia plantelor, acestea trebuie transportate in conditii optime fie la procesator (in acest caz, materia prima este in general uscata), fie pe piata, caz in care distributia trebuie facuta imediat, pentru a evita degradarea produsului.
CAPITOLUL IV: Specii de plante medicinale si aromatice cultivate la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultura Fundulea
Bibliografie
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
