Editura Global Info / Literatură

Grigore Alexandrescu

Cîinele şi căţelul

„Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte cîteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
 De se trag din neam mare,
 Asta e o-ntîmplare:
Şi eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
 Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mîndria nu ne mai părăseşte.
Cît pentru mine unul, fieştecine ştie
 C-o am de bucurie
Cînd toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelu Samurache, ce şedea la o parte
 Ca simplu privitor,
 Auzind vorba lor,
Şi că nu au mîndrie, nici capriţii deşarte,
 S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
„Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată.
Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.“
„Noi, fraţii tăi? răspunse Samson, plin de mînie.
 Noi, fraţii tăi, potaie!
 O să-ţi dăm o bătaie
 Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine sîntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, asfel să ne vorbeşti?“
— „Dar ziceaţi…“ — "Şi ce-ţi pasă ţie? Te-ntreb eu ce ziceam?
 Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mîndria şi că uresc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Acestea între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA