Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Grigore Alexandrescu

    Fericirea

    O vedeţi colo, colo în vale,
    Unde natura vesel zâmbeşte,
    Unde păstorul zilele sale
    În paza turmei le mărgineşte?
    Inimă simplă, nevinovată,
    Orice dorinţă lesne-mplinită.
    La câmp simţirea e-adevărată,
    La câmp viaţa e fericită:
    La câmp, nădejdea zice, veniţi,
    În fericire de vreţi să fiţi.

    O vedeţi colo, în palat mare,
    Înconjurată de bogăţie
    Vedeţi ce cinste, ce drepturi are,
    Vedeţi pe fruntea-i ce bucurie?
    Relele-i fapte se schimb în bune,
    Orice dorinţă are-mplinirea,
    Numai mărirea toate supune,
    Numa-n palaturi e fericirea.
    Măriri, nădejdea zice, goniţi,
    În fericire de vreţi să fiţi.

    O vedeţi colo, colo-n războaie,
    De steagul slavei falnic umbrită?
    Ochii sunt groaznici, plini de văpaie,
    De morţi, de sângiuri stă ocolită;
    Apără dreptul, legea, credinţa,
    Şi răsplătirea-i e nemurire.
    A! ce plăcută e biruinţa!
    Ce fericire e la oştire!
    Nădejdea zice: războinici fiţi,
    De fericire dacă doriţi.

    O vedeţi colo, colo pe mare,
    Cum îşi încrede soarta la vânturi,
    Cum se preumblă fără-ncetare,
    Şi ce departe e de pământuri?
    Busola drumul la pol i-arată,
    Află lumi nouă, creşte simţirea
    Măsoară-adâncul, lăţimea toată:
    Numai pe mare e fericirea.
    Nădejdea zice: pe mări trăiţi,
    În fericire de vreţi să fiţi.

    O vedeţi colo,-n ţara grecească,
    Azil al slavei ş-al libertăţii,
    Fantoma mândră, urieşească,
    Unde-a scris Solon cartea dreptaţii?
    Frumoasa climă, ceruri senine,
    Care însufla-n veci bucuria!
    În aste locuri cît e de bine!
    Ce fericire e în Grecia!
    Nadejdea,-acolo, zice, trăiţi,
    În fericire de vreţi să fiţi.

    O vedeţi colo, colo departe,
    În noru-acela ce se zăreşte?
    A ! zice omul care la moarte,
    Albit de zile, mâhnit soseşte:
    Ca voi odată aveam greşeală,
    Dar al meu sânge astăzi e rece,
    Astăzi nadejdea nu mai mă-nşeală:
    Veţi vedea singuri norul cum trece!
    Pân-atunci însă, mergeţi, goniţi,
    Norul acela unde-o zăriţi.

    (Imitaţie)




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA