Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Grigore Alexandrescu

    Mormintele. La Drăgăşani

     Când vizitam odată locaşurile sfinte,
    Măreţe suvenire din vremi ce-au încetat,
    Eu mă oprii pe valea bogată în morminte,
    Unde atâţi războinici ai Greciei slăvite
    Strigarea libertăţii întâi au înălţat.

     Ziua de mult trecuse: natura obosită...
    Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai uşor vânt;
    Nimic viu: eram singur în lumea adormită,
    Şi stelele deasupra pe lunca părăsită
    Luceau ca nişte candeli aprinse pe-un mormânt.

     Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri
    Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat,
    Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri,
    Sau ca ale mulţimii întărâtate valuri,
    Când din robie scapă un neam împovărat.

     Şi ochii-mi s-aţintiră pe semnul mântuinţei
    Ce singur se înalţă în locul de suspin,
    Protector al durerii, nădejde-a suferinţei,
    Labarum vechi al luptei, simbol al biruinţei,
    Prin care-a-nvins barbarii creştinul Constantin.

     Şi mă gândeam l-aceia ce umbra-i înveleşte,
    La Grecia modernă ce ei au sprijinit;
    Căci jertfa pentru naţii la cer se priimeşte,
    Căci sângele de martiri e plantă ce rodeşte
    Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit.

     Precum cei dintâi preoţi ce crucea o purtară.
    Din peşteri, din pustiuri, săraci, dispreţuiţi,
    În circ, amfiteatruri, puterea înfruntară,
    Pe purpura română credinţa aşezară,
    Şi-nvinseră pe idoli în Capitol slăviţi,

     Aşa sângele-acelor ce-aicea se jertfiră
    Născu pe-ai libertăţii vestiţi răzbunători;
    Parnasul şi Olimpul cu fală se priviră
    Când flotele barbare zdrobite le zăriră,
    Şi flacăra din ele suindu-se la nori.

     Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
    Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer,
    Şi lupta şi izbânda a Greciei frumoase,
    Iar Boţari, Miauli, colosuri fioroase,
    Se par ca demizeii eroi ai lui Omer.

     A! dac-a ta viaţă de lume admirată,
    Când naţiei gemânde veniseşi ajutor,
    De asprele ursite nu ar fi fost curmată,
    De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată,
    Arold al deznădejdii sălbatic călător,

     O nouă epopee, poemă strălucită,
    Creştină Iliadă pământu-ar fi-ncântat,
    Ca trâmbiţa-nvierii de suflet presimţită,
    A veacurilor stinse cenuşă-ar fi mişcat.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
     Pământul ţării noastre e azi adăpostire
    L-a grecilor ţărână; iar agonia lor,
    Cu jale a văzut-o a Oltului oştire,
    Şi semne de frăţie, dovadă de iubire
    Le-a dat ea îndestulă în ziua de omor.

     Căci nu gândiţi, o umbre de lume depărtate,
    Că locul morţii voastre e luptelor străin;
    Oştirile creştine de cruce însuflate,
    Adesea se văzură aici împreunate
    Sub Uniad românul, sub Mateiaş Corvin.

     Şi cât ura robiei, a patriei iubire
    În limbi deosebite se vor numi virtuţi,
    Cât vor număra grecii între vestite zile
    Ziua când Leonida căzu la Termopile,
    Şi cât va purta Oltul diadema-i de munţi,

     Voi veţi trăi; căci vouă Grecia e datoare,
    Căci voi aţi dat semnalul la libertatea sa;
    Şi-n vremi de suferinţă, în vremi de apăsare,
    Nădejde şi credinţă, virtuţi mântuitoare,
    A voastră pomenire ades va deştepta.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA