Editura Global Info / Literatură |
Grigore Alexandrescu
Reveria
De zgomot departe, în vesela vale,
A cărei verdeaţă ades am călcat,
În liniştea nopţii, privirile tale
Se-nalţ, se aţintă pe cer luminat.
De unde oar' vine a ta reverie?
Ce visuri plăcute în preajmă-ţi se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citeşti viitorul în literi de foc?
Sau cauţi departe o stea favorită,
Ce crezi că asupră-ţi priveşte zâmbind?
Dar nu, e instinctul de-o viaţă dorită,
Ce n-o află omul aicea trăind.
Căci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-şi are-nceputul mai sus de pământ,
Deşi luminează a sa închisoare,
Îşi află în ceruri izvorul cel sfânt.
De-acolo adânca acea aspirare
Spre bunuri ascunse ce noi devinăm,
De-acolo deşertul, dorinţi, întristare
Ce chiar în plăcere ades le aflăm.
Un clopot ce seara se-aude la turme,
Ce stă, reîncepe, abia răsunând,
Ca glas care moartea e-aproape să-l curme,
Când viaţa-ncetează treptat îngheţând;
Un greier ce cântă, o iarbă, răsură,
Stufoasa pădure, pierdute cărări,
Adânca murmură ce-nvie natura,
Ca geniuri tainici ascunse prin flori;
Tot mişcă, încântă a noastră gândire;
Tot are un farmec, tot este mister;
Nădejdile noastre, suspin, suferire,
Dorinţi fără nume, se-ndrept către cer.
Acolo în stele ca-n lumi de lumină,
Sunt suflete, îngeri, ce cânt şi ador;
Fiinţi graţioase ce blând se înclină,
Cătându-şi în lume tovarăşii lor.
Şi când, stăpânită de-a vieţii mâhnire,
Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat,
De simţi o suflare, de-auzi o şoptire,
E glasu-unui înger de tine-ncântat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere
Spre zilele acelea? timpi ce v-aţi depărtat,
Când pe urmele voastre tot intră în tăcere,
Când ştergeţi plăceri, chinuri, ce omul a cercat,
Când inima sătulă de ură, de iubire,
N-o mişcă nici un bine, n-o trage nici un dor,
De ce singure numai a voastre suvenire
Trăiesc ele în sânu-mi ca un nestins amor?
Sunteţi voi acel sunet, a stâncilor viaţă,
Eco, care trăieşte în loc nelocuit?
S-au sunteţi aurora care ştia să scoaţă
Din statuia lui Memnon suspin nemărginit?