Editura Global Info / Literatură |
Grigore Alexandrescu
Ursul şi lupul
Împărăţia dobitocească,
Ca şi a noastră cea omenească,
Statornicie vecinică n-are:
Toate supuse sînt la schimbare!
Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă.
Cel de ieri mare astăzi e mic;
Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă,
Dintr-o întîmplare prea de nimic.
De curînd ursu pe leu schimbase,
Şi pe domnescul tron înălţat,
Cîrma în labe tare-o luase,
Şi cu verzi tufe sta-ncoronat.
Dator eu însă sînt a vă spune
Că ursu-acela, măcar că urs,
Dar simtimente avea preabune:
D-al obştei bine era pătruns.
Fiarele toate-ndată ce-aflară
Că le-a dat cerul un stăpîn nuou,
Să se închine lui alergară,
Una c-o vacă, alta c-un bou.
Lupul în urmă spre tron se duce,
Şi după vechiul bun obicei
Măriii-sale plocon îi duce,
Şi înainte-i pune doi miei.
Într-o frumoasă precuvîntare,
Îi dovedeşte c-ar fi avînd
Nişte hrisoave arătătoare
Ce-au făcut urşii, zău nu ştiu cînd.
C-aste hrisoave, pe piei de oaie
Scrise cu apă, spun lămurit
Cum au mers urşii la o bătaie,
Şi cîte mure ei au jertfit.
Cu plecăciune apoi i-arată
Cum că din suflet s-a bucurat
De întîmplarea cea minunată,
De-ncoronare cînd a aflat,
Cum că doreşte supus să-i fie,
Că totdauna el l-a iubit,
Că pentru dînsul vieţi o mie
Să le jertfească e mulţumit.
Asfel de vorbe se zic în lume,
Însă drept formă se socotesc;
Căci fieşcine le ia de glume,
Care se uită cît se vorbesc.
Dar ursul crede, se amăgeşte,
În slujbe pune neamul lupesc:
Cum că prieteni are, gîndeşte,
Care persoana lui o slăvesc.
După o vreme leul se scoală,
Tocmai cînd urşii mort îl credea,
După o mare şi lungă boală,
Vine să-şi ceară tronul ce-avea.
Locuitorii se îngroziră;
Veste se duse pîn’ la palat;
Lupii îndată la lei fugiră;
P-al lor prieten toţi l-au lăsat.
Taurii numai, ce niciodată
A-i fi prieteni nu s-au jurat,
Peste cinci sute veniră-ndată,
Pe crai şi ţară ei au scăpat.
Prea cu lesnire omul se-nşală!
Dar foarte mare face greşală
Cine la vorbe dă crezămînt.
Faptele numai ne dovedeşte
Fieştecine cît preţuieşte,
D-avem prieteni şi care sînt.