Editura Global Info / Literatură

Heinrich Heine

N-am împotriva ta nimica...

N-am împotriva ta nimica, chiar de-aş înnebuni de jale.
Pe veci pierduto! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta:
Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta,
Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie...

Ştiam de mult. În vis, odată, văzui viaţa ta ursită,
Văzui şi noaptea-ntunecată ce inima ţi-a fost robit-o,
Văzui şi vipera ce muşcă ascunsă-n inimă-ţi, iubito,
Şi-am înţeles, pe veci pierduto, cît eşti de mult nefericită!

Şi dacă eşti nefericită, nimic n-am împotriva ta;
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi!...
Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta,
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi!

Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească.
Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine.
Şi văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească —
Şi totuşi eşti nefericită, nefericită, ca şi mine!

În preajma gurei tale totuşi durerea tremură-n neştire,
De lacrimi tăinuite-n umbră ţi-s ochii împăinjeniţi
Şi sînul tău superb ascunde o rană fără lecuire —
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi!

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF

TE-AR MAI PUTEA INTERESA