Editura Global Info / Literatură |
Heinrich Heine
Belsàzar
E noapte-ntunecată şi ceasul e tîrziu;
În Babilon domneşte tăcere şi pustiu.
Sus numai în palatul regesc e chef nespus:
Cohorta lui Belsàzar benchetuieşte sus.
În sala triumfală ferestrele lucesc,
Stă regele în frunte la praznicul regesc.
Sclipesc în juru-i sclavii şi sorb din cupe vinul
Înflăcărat ca focul şi roşu ca rubinul.
Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii:
Belsàzar află farmec petrecerii acestii.
Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la faţă,
Căci vinul vechi sporeşte pornirea-i îndrăzneaţă.
Pornirea-i mi-l orbeşte şi-i răzvrăteşte firea:
El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea,
Şi bleastemă năprasnic în prada oarbei furii:
Urlau în hohot sclavii cînd el scrîşnea injurii.
Semeţul rege strigă, semeţul rege ţipă, —
Un servitor aleargă şi iar se-ntoarce-n pripă,
Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte
Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte.
Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege,
Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege;
Belsàzar o ridică şi pînă-n fund o soarbe;
Şi hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe;
— Iehovah, nu mi-e teamă de tronul tău nemernic:
În Babilon, Belsàzar e rege-atotputernic !
De-abia rostise însă cuvîntul plin de faimă,
Cuprins a fost Belsàzar de-o nenţeleasă spaimă.
Îngrozitoul hohot a îngheţat în sală,
Şi-n urma lui se face tăcere mormîntală.
Şi uite !... uite-acolo ! pe zidul alb deodată
Răsare ca o mînă, o mînă minunată,
Şi scrie, scrie, scrie, în groaznica tăcere,
Cu litere de pară pe zidul alb, — şi piere...
Belsàzar vede totul cu mintea aiurită,
Pe-obrajii lui cei palizi sta groaza-ntipărită.
A sclavilor cohortă a-ncremenit de frică:
Nici un cuvînt nu scoate, nici ochii nu-i ridică...
Veniră mai în urmă, dar în zadar cercară
Să tălmăcească rostul acelui scris de pară.
Dar sclavii-n răzvrătire atunci au tăbărît,
Şi peste noapte fuse Belsàzar omorît.
Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF