Editura Global Info / Literatură |
Heinrich Heine
Consilii
Ibovnica dacă te-a amăgit,
Tu caută alta să-ţi placă; -
Ori lasă mai bine oraşul iubit,
Ia-ţi traista în spate şi pleacă.
Un lac lin, albastru, găsi-vei uşor,
Şi sălcii sălbatice, triste.
Acolo-ţi vei plînge îngustul tău dor,
Durerile mici, egoiste.
Ci dacă te urci la munţi, cu păduri
Durerea-ţi va fi mai uşoară;
Pe stîncile sure vezi numai vulturi
Şi ţipătul lor te-nfioară.
Acolo devii tu însuţi vultur,
Renaşti din senin ş-o să-ţi pară
Că lumea-i a ta, cînd cauţi în jur,
Şi nici n-ai pierdut vro comoară!
Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF