Heinrich Heine

Grenadirii

Din Rusia doi grenadiri se pornesc
Voioşi să-şi revadă iar Franţa,
Dar când au intrat în hotarul nemţesc,
Atunci îşi pierdură speranţa.

Atunci au aflat dureroasele ştiri
Că gloria Franţei s-a stins:
Înfrânte, zdrobite sunt marile-oştiri
Şi Cezarul, Cezarul e prins!

Atunci îşi plecară trişti frunţile lor
Şi plânseră cei doi tovarăşi.
Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor,
Cumplit mă ard rănile iarăşi!

A zis celălalt: — Un vis fuse tot,
Şi moartea mi-ar fi mult mai bine!
Am însă nevastă, copii, şi nu pot
Să mor, că-s pierduţi fără mine!

— N-am zor de nevastă, n-am zor de copii,
Un dor mai frumos m-a cuprins;
Cerşească pe drumuri ori facă ce-or şti:
Cezarul, Cezarul meu, prins!

Curând, o, prietene, mort voi zăcea:
Ascultă-mi un singur cuvânt!
Cadavrul cu tine în Franţa mi-l ia,
Mă-ngroapă-n al Franţei pământ!

Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept,
Aproape de inima-mi stinsă;
Aşază-mi şi flinta la umărul drept
Şi spada la mijloc încinsă.

Aşa voi veghea în mormânt, ascultând,
O strajă ce pare că doarme...
Ci-n vis auzi-voi iar tunul urlând
Şi tropot, şi zângăt de arme!

Cezarul meu trece-n al luptei avânt
Pe groapă-mi, şi-n spade ce scapăr,
Atunci, înarmat mă înalţ din mormânt,
Cezarul, Cezarul să-mi apăr!

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF