Editura Global Info / Literatură

Heinrich Heine

Noaptea-n cabină

Legănat ca-n vis de valuri
Şi cu ochii către cer,
Stau culcat într-un ungher
Din cabina-ntunecată.

Caut dus prin ferestruie
Sus, la spuza cea de stele,
Ochii dragostelor mele, —
Legănat ca-n vis de valuri.

Ochii dragostelor mele
Stau deasupra mea de pază, —
Tot clipesc, tot scânteiază
Drăgăstos din bolt-albastră...

Astfel către bolt-albastră
Multă vreme caut dus,
Până ochii dragi de sus
Albe neguri mi-i acopăr...

*

În coasta năvii, unde zac
Şi-mi razem capul visător,
Izbind se frământă sălbatece valuri
Şi murmură-ntr-una:
— Copil fără minte!
Ai braţul scurt şi ceru-i departe,
Şi stelele stau ţintuite de cer
Cu ţinte de aur...
Deşarte dorinţe! Oftări deşarte!
Mai bine-ai face s-adormi în pace...

*

Visai departe-n zare, un câmp pustiu şi nins,
Linţoliu de omături nemărginit de-ntins.
Şi sub omătul rece, în fundul groapei reci,
Dormeam uitat de veacuri în negura de veci.

Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele,
Vegheau fără de număr frumoşii ochi din stele,
Frumoşii ochi! — şi dânşii luceau biruitor
În linişte senină, şi totuşi plini de-amor!

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF

TE-AR MAI PUTEA INTERESA