Heinrich Heine

Păduri şi câmpuri se-nvesmântă...

Păduri şi câmpuri se-nvesmântă
Cu flori, — s-a desprimăvărat...
Voioasă ciocârlia cântă
Sus, în văzduhul fermecat.

Tresare inima-mi pustie
Din toropeala-i de mormânt,
Şi tu mă faci, o! ciocârlie,
Să plâng încet, şi trist să cânt...

Ea-mi strigă gingaş din tărie:
— Ce tot îngâni acolo-ncet?
— Un cântec, dragă ciocârlie,
Şi-s ani de când îl tot repet!

Îl cânt pe câmpuri vara-ntreagă —
De mult durerea mi-l urzi,
Şi chiar, o! ciocârlie dragă,
Bunica ta mi-l auzi!...

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF