Henry Wadsworth Longfellow

Excelsior!

Spre seară, printr-un sătişor
Din Alpi, un tânăr călător
Trecea purtând prin nea şi vânt
Un steag cu-acest străin cuvânt:
Excelsior!

Sub geana-i ochiu-ntunecos
Sclipea ca paloşul tăios,
Şi, ca din corn de-argint, senin,
Suna cuvântul cel străin:
Excelsior!

Lumini de prin bordeie, rar,
Băteau în faţă-i, şi, bizar,
Gheţarii-n noapte străluceau,
Şi straniu buzele-i şopteau:
Excelsior!

— E un prăpăd în munţi acum! —
Îl sfătuieşte-un moş pe drum —
Pârâul e şivoi turbat...
El murmură ne-nduplecat:
Excelsior!

— O, vin', o fată i-a şoptit,
La pieptul meu, pribeag trudit!
În ochi-albaştri-nlăcrimaţi
Priveşte-oftând, înalţ-un braţ:
Excelsior!

— O, nu intra-n brădetul des,
Lavinele în drum îţi ies!
Îi strigă-n vale un păstor.
El pasă drept, nepăsător:
Excelsior!

Şi-n zori, când clopotul din schit,
Vibrând sonor şi lămurit,
Pe fraţi la rugă i-a chemat,
Din stele-un glas a răsunat:
Excelsior!

Şi câinele-a descoperit
Un pelerin întroienit.
Pe pieptul său un steag — drept scut —
Cu-acel cuvânt necunoscut:
Excelsior!

Şi tainic mortul surâdea
Spre soarele ce răsărea,
Şi mândru, ca o stea căzând,
Căzu din cer un strigăt blând:
Excelsior!

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF