Editura Global Info / Literatură

Iacob Negruzzi

Amintiri din Junimea

Eminescu

Poesiile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obişnuit, de la toţi autorii, făceau să mă intereseze tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă opresc la Viena câtva timp pentru a face cunoştinţă cu Eminescu şi a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar nu l-am înştiinţat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena mă dusei la cafeneaua Troidl din Wollzeile, unde ştiam că este locul de adunare al studenţilor români şi mă aşăzai la o masă deoparte lângă o fereastră, de unde fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toţi tinerii ce vorbeau între dânşii româneşte. Erau mulţi adunaţi în ziua aceea, unii păreau mai inteligenţi, alţii mai puţin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânşii. Deodatã se deschide uşa şi văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape pănă la umeri, cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea cã acesta este Eminescu, şi fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, şi întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!”. Tânărul îmi dădu mâna şi privindu-mã cu surprindere: „Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.

– Vedeţi ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.

– Poate nu sunteţi din Viena?

– Nu.

– După vorbă sunteţi din Moldova... poate din Iaşi?...

– Chiar de acolo.

– Poate sunteţi domnul... Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.

– Chiar el.

– Vedeţi că şi eu v-am cunoscut.

La auzul numelui meu, lăţit între tinerimea studioasă din cauza Convorbirilor literare, studenţii români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru şi Eminescu mi-i făcu cunoscuti. Cei mai mulţi erau din Transilvania şi Ungaria, câţiva din Bucovina.

– Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanţe, zise Eminescu, aş fi dorit foarte mult să faceţi cunoştinţa lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, şi va scrie foarte bine când va mânui mai uşor limba română de care s-a cam dezvăţat în şcolile ungureşti.

Împrieteniţi din cel întâiu moment am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, descutând împreună despre trecutul şi viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise şi pasiona toată lumea si mai ales despre literatura noastră naţională.

Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi şi l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare români si unguri, la care se referă şi un pasaj din scrisoarea ce am primit de la Eminescu după întoarcerea mea în Iaşi şi pe care o reproduc mai jos.

La despărţirea noastră întrebai pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se aşăze în Iaşi când va sfârşi studiile sale.

– „Aş veni bucuros, îmi răspunse el, căci societatea „Junimea” are pentru mine o mare atracţie, însã mai târziu. Deodată ne-am înţeles cu Slavici să punem în mişcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenţilor români din toate părţile, la mormântul lui Ştefan-Cel-Mare din mânăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, vin.

Eminescu îmi povesti cum voiau să organizeze acea serbare, şi-mi făgădui asupra ei, o mică notiţă pentru „Convorbiri literare” pe care mi-o şi trimise. Este articulul subsemnat cu litera E şi publicat în numărul din 15 septemvrie al revistei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA