Editura Global Info / Literatură |
Iacob Negruzzi
Răspuns
Astăzi dragă spune-mi mie,
Tu ce-atâta eu iubesc,
Vrei ca dulcea mea soţie
Să visăm un vis ceresc,
Spune-mi, asta o vrei tu?
Ea zâmbind răspunse: Nu!
Cum, tu vrei ca în durere
Şi etern muncit de chin
Viaţa mea să fie fiere,
Fiere-amară şi venin,
Spune-mi, asta-i voia ta?
Ea zâmbind răspunse: Da!
Nu, nu este cu putinţă
La ce spui nu te gândeşti,
Asta nu-i a ta voinţă
Mult iubită, tu glumeşti!
Nu-i aşa, răspunde-mi tu?
Însă ea zâmbind, tăcu.