| Terapii / Punctoterapia |
Indicaţii şi contraindicaţii în punctoterapie
Indicaţii
• Paralizii: sechele ale encefalitei, paralizie cerebrală infantilă, polinevrită, semiplegie, paraplegie traumatică, paralizie facială, traume ale nervului sciatic şi ale nervilor femurali, traume ale nervilor musculocutanaţi etc.
• Dureri musculare si osoase: traume ale vertebrelor toracice, hernia discurilor intervertebrale (discopatii), sciatică, lumbago, trauma ţesutului moale din regiunea fesieră, trauma articulaţiei şoldului, spondiloza cervicală, gîtul înţepenit, periartrita articulaţiei umărului, scrîntirea articulaţiei mîinii, contuzia articulaţiei gleznei, dureri de genunchi, spasme musculare, traume ale articulaţiilor şi ligamentelor palmei, contuzii ale peretelui toracic etc.
• Altele: dureri de cap, de dinţi, abdominale, neuroastenie, vomă nervoasă, sughiţ, hidrocefalie, malformaţii congenitale ale membrelor inferioare, amigdalite, laringite, coree, torticolis, isterie, indigestie, enurezis infantil (urinări necontrolate nocturne), impotenţă, ejaculare precoce, miopie, ptoză (căderi ale organelor), strabism paralitic, dureri menstruale, gastroenterite, insolaţie, leşin, tulburări funcţionale ale articulaţiei mandibulei.
Contraindicaţii
• Boli acute, cum ar fi abdomenul acut sau fazele acute ale bolilor inflamatorii.
• Hipertensiune, boli de inimă, cazuri severe de tuberculoză pulmonară.
• Hemofilie, purpură hemoragică, purpură alergică.
• Boli severe ale pielii.
Precauţii necesare
• O grijă deosebită trebuie acordată implicării afective a practicianului faţă de pacient, pentru a obţine încrederea sa.
• Pentru a evita lezarea pielii pacientului, unghiile practicianului trebuie tăiate scurt şi acoperite cu leucoplast. La începutul şi sfîrşitul şedinţelor, intensitatea tratamentului scade, pentru a uşura adaptarea.
Această precauţie trebuie respectată mai ales în cazul pacienţilor cu o constituţie fragilă, pentru cei subnutriţi sau supraalimentaţi, pentru cei aflaţi la prima şedinţă, pentru femeile gravide sau în timpul menstruaţiei.
Terapia nu se aplică pacienţilor obosiţi sau aflaţi sub influenţa alcoolului. Pentru corectarea deformărilor, se evită aplicarea energică, pentru a nu produce fracturi ale oaselor.
• În mod obişnuit, diagnosticul se pune cu ajutorul celor patru metode de investigare descrise de medicina tradiţională: observare, ascultare şi miros, întrebări puse pacientului, cercetarea pulsului şi palpare.
La fel de bine se pot utiliza şi metodele moderne de investigare pentru confirmarea sau stabilirea diagnosticului.
• Se va acorda o mare atenţie selectării corecte a punctelor, precum şi a metodelor punctoterapeutice cele mai adecvate.
• În general, după aplicarea tratamentului, pot apărea unele senzaţii de durere, amorţire, căldură, umflare, înroşire sau spasme locale. Aceste efecte secundare nu necesită intervenţii speciale, revenirea la normal făcîndu-se de la sine, în timp scurt.
Dacă, în cazuri mai delicate, apar simptome de ameţeală, greaţă, paloare a feţei sau leşin, se va aplica tratamentul corespunzător combaterii acestor neajunsuri, prin apăsarea punctelor de pe septul nazal sau ciupirea rădăcinilor unghiilor, şi simptomele vor dispărea imediat.
Rareori se poate întîmpla un stop respirator temporar în timpul stimulării părţii superioare a spatelui. În acest caz, trebuie aplicată imediat una dintre următoarele proceduri:
— lovirea umerilor, spatelui, gîtului sau capului;
— apăsarea zonei lombare;
— strîngerea zonei lombare şi a muşchilor abdominali.
Dacă se stimulează puternic umerii sau părţile laterale ale feselor, poate apărea o senzaţie de moleşeală a membrelor. Pentru combaterea acestor simptome se recomandă următoarele metode:
— lovirea umerilor, a încheieturii mîinii sau a cotului, pentru slăbiciunea membrelor superioare;
— lovirea spatelui sau a feselor, pentru slăbiciunea membrelor inferioare.
Efectul acestor manevre apare, de regulă, imediat.
Se mai pot înregistra simptome cum ar fi pofta scăzută de mîncare, somnul agitat sau o stare generală de inconfort. Aceste simptome vor fi combătute după aplicarea tratamentului principal prin punctoterapie.
Este posibilă, de asemenea, accentuarea temporară a simptomelor, care cedează, de regulă, foarte repede.
• Tratamentul se efectuează, în general, o dată pe zi, iar în cazuri grave de două ori pe zi.
Pentru cei cu reacţii terapeutice severe, tratamentul se poate aplica o dată la două zile; pentru pacienţii cu simptome moderate în faza incipientă a bolii, tratamentul se aplică timp de 10 zile.
Pentru cazurile cronice, tratamentul se poate prelungi pînă la două luni, iar pentru pacienţii cu paraplegie, poate dura pînă la 6 luni.
Un interval de 1-2 luni este necesar între două tratamente succesive în cazul anumitor boli, ca sechele ale poliomielitei şi encefalitei, dar poate să nu fie necesar în alte cazuri, precum poliomielita în faza acută.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
