Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ioan N. Roman

    Datoria

    I-a dat în grijă să-ngrijeascâ
    De copilaş
    Şi, sărutîndu-l, s-a pornit.
    E soţ, părinte, negreşit
    Dar e ostaş
    Şi trebue să se pornească:
    În ordin scrie lămurit
    Să nu lipsească.

    E drept că-i zi de sărbătoare
    Şi ar fi dorit
    Să o petreacă între-ai lui,
    Pentru că nici de-un an el nu-i
    Gospodărit;
    Şi-apoi ce crezi: e glumă oare
    Să mergi asupra vîntului
    Pe un viscol mare?

    Ceru-i senin şi vîntul bate
    Nămeţii mari.
    E ger, că-i ziua de Crăciun.
    Marin îşi ia tot ce-i mai bun:
    Cojoc, iţari
    Şi-un biet suman cîrpit în spate,
    Prin care crivăţul nebun
    Uşor răsbate.

    Şi merge-o zi pînă sub seară
    Cale de-un ceas,
    Căci drumu-i troenit şi greu;
    Şi cînd înnoţi prin vînt mereu,
    Făr'de popas,
    Chiar datoria către ţară,
    Care e sfîntă-n felul său,
    Îţi pare-amară.

    'Naintea lui nori de zăpadă
    Purtaţi de vînt.
    Un vîjîit îndelungat
    Pare-un suspin sau un oftat
    Adînc şi sfînt,
    Şi-apoi un val ce stă să cadă
    Şi cade repede, 'nspumat
    Într-o cascadă.

    Înaintează, 'naintează
    Bietul creştin
    Prin crivăţul descatenat,
    Care colindă-n lung şi-n lat,
    Tot mai hain;
    Dar nu mai poate: stă, oftează,
    A rătăcit simte curat
    Că-l săgetează.

    Se-ntunecă mai mult, mai tare.
    El tot pe loc:
    Unde să meargă? Şi cuvîntul
    I-a 'ncremenit, — şi-l frige vîntul
    Ca biciu de foc.
    Un urlet se aude-n zare
    Şi se cutremură pămîntul,
    Nici o scăpare!

    El strînge puşca subsuoară...
    — De ce-a pornit?
    Îşi bănueşte blestemînd.
    Şi cei de-acasă-i vin în gînd
    Necontenit.
    Oh! simte bine c-o să moară,
    C-o să-l răsbească în curînd, —
    Şi se-nfioară.

    Şi iarăşi dor de cei de-acasă,
    Şi ce e drept
    În juru-i parcă toate plîng.
    Se-ngrămădesc troeni şi-l strîng
    Pînă la piept.
    Ci parcă somnul îl apasă
    Şi amintirele-i se sting
    Şi toate-l lasă.

    Acoperit, zace-n zăpadă,
    Ca-ntr-un mormînt, —
    Şi doarme.
    Crivăţul turbat
    Bate mereu: cînd un oftat
    Adînc şi sfînt
    Şi cînd un val ce stă să cadă
    Şi cade repede, 'nspumat
    Într-o cascadă.

    Tîrziu, tîrziu, cînd vijelia
    S-a potolit,
    Se mai vedea de sub troian
    O mînecă de la suman.
    Şi l-au jelit
    Ai lui, cînd au aflat urgia
    Ce i-a lovit... Ce băetan!
    Dar... datoria!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA