Editura Global Info / Literatură

Ion Creangă

Lina Cătălina

Poezie populară

În sus,
Pe Mureş în sus,
Este-o casă naltă.
Da-n ea cine şede?
Domnul Jomnai craiu
Şi cu Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
La masă şedeau.
Dar cu pahar cin' le da ?
Lina Cătălină,
Floare din grădină,
Fată de română,
Albă ca o zână,
De român bogat,
Tot din Ţarigrad,
Cu paharul da.
Domnul Jemnai craiu
Paharul lua,
De mân-o strângea.
Dară Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
Ea, că mi-şi vedea,
Nimic nu zicea,
Masa ridica.
Domnul Jemnai craiu
Pe Lina chema,
Din gură-i grăia:
„Lino Cătălină,
Floare din grădină,
Fată de română,
Albă ca o zână,
De român bogat,
Tot din Ţarigrad,
Du-te de-mi aşterne,
Tot în cea grădină,
În cap de răzor,
În miros de flori”.
Lina se ducea
Şi mi-i aşternea,
Unde-i poroncea.
El vesel mergea
Şi mi se culca.
Dară Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
Vezeteu chema
Şi mi-i poroncea,
Caii să mi-i puie,
Telegarii iuţi,
Iuţii ca zmeii,
Negri ca corbii.
Apoi de îndată
Pe Lina chema,
În bute-o punea
Şi cu ea pleca
În sus,
Pe Mureş în sus,
La „Lacul Rotund”,
Care n-are fund.
Şi dac-ajungea,
Pe ea jos c-o da,
Pietre aduna
Şi-n roche-i cosea,
Brânci în apă-i da,
Lina se-neca.
Doamna Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
Acasă venea
Şi mi se culca.
În vărsat de zori,
În miros de flori,
Domnul Jemnai craiu,
El se deştepta;
Pe Lina chema:
„Lino Cătălină,
Floare din grădină,
Fată de română,
Albă ca o zână,
Adă-mi năstrapa,
Ca să-mi spăl faţa” !
Lina nu răspunde,
Că n-are de unde.
El că mi-a striga,
Şi nu răspundea.
Dar o ţigăncuşă
La dânsul ieşea,
Din gură-i grăia:
„Doamne, Jemnai craiu,
Lina nu răspunde,
Că n-are de unde !”,
El dac-auzea,
Iute, se scula,
Degrab' se-mbrăca,
Robii şi-i strângea,
La chin îi punea.
Dar o ţigăncuşă,
Ea că răspundea :
„Doamne, Jemnai craiu,
Pe noi nu ne bate;
Că măicuţa voastră
Şi stăpâna noastră,
Doamna Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
Pe Lin-a luat,
Cu ea a plecat
În sus.
Pe Mureş în sus,
Şi-n „Lacul Rotund”;
Care n-are fund,
Pe Lin-a-necat !”
Domnul Jemnai craiu,
El dac-auzea,
Năvodari chema,
Şi el se scula
La dânsul lua
Cuţit de argint,
Să moară curând;
Acolo mergea,
La „Lacul 'Rotund”,
Care n-are fund,
Năvodarii da
Cu năvoadele,
Pe Lina găseau
Ş-afar-o scoteau.
Domnul Jemnai craiu,
El dac-o vedea,
În braţe-o lua .
Şi mi-o săruta
Şi mi-o dezmierda:
„Lino Cătălină,
Floare din grădină,
Fată de română,
Albă ca o zână !”
Şi degrab' scotea
Cuţit de argint,
Să moară curând,
Şi mi se junghia,
Ş-aproape de ea
Degrab' că murea.
Doamna Jecmăneasă,
Cinstita crăiasă,
Ea când se scula,
Roabele-şi chema,
De fiiu le-ntreba,
Ele răspundea :
„Vai ! Măria-ta;
Stăpânaşul nostru;
El că şi-a plecat
La „Lacul Rotund”,
Care n-are fund ! ”
Ea dac-auzea,
Iute se scula,
După el pleca
La „Lacul Rotund”,
Care n-are fund,
Şi mi ţi-l găsea
Mort chiar lângă ea !
Dac-aşa vedea,
Îndărăpt venea,
În iatac întra
Şi se otrăvea.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA