Editura Global Info / Literatură |
Ion Creangă
Păsărica în timpul iernei
Iarna ninge şi îngheaţă,
Frigul creşte tot mereu,
Păsărica cea isteaţă
Nu mai zice cântul său.
Când afară viscoleşte,
Ea s-ascunde tremurând
Într-un dos, unde găseşte,
Nu ca vara, ciripind;
Ci, zburlită şi-ntristată,
Flămândă ca vai de ea,
Pe la drum mâncarea-şi cată,
Sărmănica păsărea.
Dumnezeu care-a făcut-o
Pe dânsa, ca şi pe noi,
O nutreşte s-o-ncălzeşte,
El o scapă din nevoi!