Ion Heliade Rădulescu

Adio la patrie

Te las, patrie, soţie,
Ah! şi dorul v-a-mpilat,
Jugul greu v-a-ngenuncheat,
Viaţă-amară, moarte vie!

Te las, patrie,-n lamente
Şi-n catene fiii tăi;
Râd şi danţă toţi cei răi
La suspinele-ţi ardente.

Pruncul ţipă, mama plânge,
Tata geme greu sub fier,
Junii nalţă pumni la cer,
Şi tiranii-s beţi de sânge.

Rusul bate, neamţu-ntinde,
Veneticul blestemat,
Lor ce naibei s-a-nchinat,
Ţară, fată, toate-şi vinde.

Te las, patrie,-n sclavie;
Şi-n pământ şi loc străin
Nu m-aşteaptă decât chin,
Viaţă-amară, moarte vie.

Voi vedea munte şi vale,
Fetişoare, ochi frumoşi,
Gesturi, datini, juni voioşi,
Dar nimic ca ale tale.

Râuri, mare, vânturi, stele,
Toate-s surde l-al meu chin;
Nu eşti, Oltule, străin:
Spune tu de ale mele.

D-oi vedea şi lumea-ntreagă,
Spune că nu sunt ai mei;
D-oi vedea eroi şi zei,
Nu e România dragă.

Te las, dulce Românie,
Dar, d-a vrea şi Dumnezeu,
A veni şi rândul meu
Să mor, să trăieşti tu vie.

Moartea pentru-a ta scăpare
A fost toată ţinta mea;
Fericirea-mi cea mai mare
E să mor când vei via.

1868