Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Heliade Rădulescu

    Fata lui Chiriac

    Aveam o rudă, şi acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără şi cam frumuşică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soţie, ca toţi oamenii însuraţi, şi soţia lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat şi atunci când nu era, ca să-şi dea un aer de om simţitor şi plin de pasiune. Când însă îi şi cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc şi inimă albastră.

    Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul îşi răsuci mustaţa şi se uită şoimeşte la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a ştiut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliţă să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversaţia pe departe cu dibăcie, şi de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele şi disputele de biata fetişoară.

    Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să fie frumoase, şi de aceea începeau şi dispute; se formau numaidecât două partiduri. O dată, de două, de trei ori, de zece ori, de o sută de ori fură aceleaşi laude şi aceleaşi dispute. Ruda mea, stăpânul casei, venea de la trebile sale, afla partidurile formate, disputa fierbinte, asculta în mijlocul casei până să se orienteze şi, scoţându-şi giubeaua, începea să ofteze: "Ce! iar de fata lui Chiriac e vorba?! "

    Astfel rămase ca un fel de proverb până acum, când e vorba tot de unul şi acelaşi lucru, tot de una şi aceeaşi chestiune, să auzi pe câte unul să exclame: "Hei, vai de noi, iar de fata lui Chiriac este vorba?!"

    Tot omul, toată împerecherea, tot partidul îşi are câte o fată a lui Chiriac a sa: mai slută, mai frumoasă, mai isteaţă, mai toantă, cum a dat Dumnezeu! Spre exemplu, fata lui Chiriac a mea este limba românească: unora li se pare urâtă foc, mie mi se pare frumoasă, şi suntem cvit. Fac ce fac şi tot de fata lui Chiriac aduc vorba. La mulţi iară fata lui Chiriac este Eliade cu limba lui cu tot, şi oriunde se adună, orice vorbesc, nu se poate până să nu vorbească tot de fata lui Chiriac. La unii fata lui Chiriac sunt grijile străine, la alţii - punerea la cale a patriei; la unii — căciula beşleagei, la alţii — căciula vlădicei, la alţii — căciula lui vodă. La unii fata lui Chiriac este popa, la alţii — preoteasa, şi la alţii, care sunt mai moderaţi, fata preotesei. Cât pentru mine, eu sunt din cei moderaţi.

    Fac ce fac bieţii oameni şi tot de fata lui Chiriac aduc vorba. Fiecare cu fata lui Chiriac a sa; a unuia e mai tindicheată, a altuia mai snovoasă; a unuia mai naltă, a altuia mai ghindoacă; a unuia blondă, a altuia brună, a altuia castanie; a unuia năsoasă, — bat-o cârnia, — a altuia cârnă; a unuia cu ochii puşi ca cu fusul, şi a altuia cu ochii mari; fel de fel de fete ale lui Chiriac şi fel de fel de gâlceve. Să vă văz, copii: nu vă lăsaţi, luaţi-vă de păr, că e vorba de fata lua Chiriac!


    1846




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA